masca
îşi schimbă profilul faţa de la o gardă la alta de la privire cu tusea cu febra cu timpul de mătase în ea să coasă o haină cu trup cu tot dar îi trebuie aţă cât voinţa lui cât mâinile doctorului trase în tuburi prin
îşi schimbă profilul faţa de la o gardă la alta de la privire cu tusea cu febra cu timpul de mătase în ea să coasă o haină cu trup cu tot dar îi trebuie aţă cât voinţa lui cât mâinile doctorului trase în tuburi prin
Despina Jderu – filolog, traducător Am început traducerea ultimei cărți apărute adresându-mi, ca unui prieten bun pentru care am toată îngăduința, nu întrebarea ,,Cum traduc acest text?’’, ci mai degrabă întrebarea ,,Cum traduc această muzică?’’. Am intrat, așadar, într-un spațiu ficțional traversat de pasiunea limbajului
La Ritz nu se intră, la Ritz se accede! Grație meritelor, banilor sau îndrăznelii – suna un slogan al epocii. Și istoria hotelului, ne determină să-i dăm crezare. Ritz este centrul splendorii și imaginea haute-couture-ului dominat de Chanel, Dior, Givenchy, Balenciaga sau Schiaparelli. Mai presus
Ţineam lumea în mâini şi ziceam că-i a mea Ei mă loveau peste degete şi-mi ziceau: „nu, nu-i a ta, învaţă-te o dată, las-o jos, dă-i drumul!” Puteam ţine chiar soarele în mâinile mele necuminţi, Ei, învăţătorii mei, îmi tot spuneau: „ai să te arzi,
Doamna baroneasă Killinger, soția E.S. Manfred von Killinger, aka „Dillinger”, zis „Gauleiterul României”, Trimis special al Führerului la București și ministru Plenipotențiar al Germaniei în România (sinucis în ziua de 2 septembrie 1944, în sediul Legaței Germaniei din Calea Victoriei, dimpreună cu secretara sa, Hella