La Ritz nu se intră, la Ritz se accede! Grație meritelor, banilor sau îndrăznelii – suna un slogan al epocii. Și istoria hotelului, ne determină să-i dăm crezare. Ritz este centrul splendorii și imaginea haute-couture-ului dominat de Chanel, Dior, Givenchy, Balenciaga sau Schiaparelli. Mai presus de orice, hotelul are o clientelă distinsă și foarte bogată – capete încoronate, diplomați, mari industriași americani etc. Pe scurt,  clienții faimoși, petrecerile spectaculoase, rezidenții celebri, lansările de modă sau de parfumurile – toate acestea au transformat Ritzul într-un reper al gustului parizian. Și nu doar atât – spioni din toate rețelele vin să se informeze din cele mai bune surse. Aici se nasc și se trăiesc idile și tot aici se trasează destine. Hotelul are o istorie lungă – începând cu faimoasa La Belle Époque – dar și un trecut pe măsură, dominat de povești, amintiri și bârfe. Biletul de intrare în această lume exclusivistă și impregnată de snobism îl reprezenta în primul rând averea. Dintre rezidenți…să-i amintim în treacăt doar pe Chanel, Morand, Hemingway…

În toamna anului 1916 locuia într-un apartament de la Ritz și prințesa Elena Sutzu (fiica bancherului grec Chrissoveloni), loc în care – deși în plin război – continua să primească o societate aleasă. Firește, peste care trona Proust. Pretextul șederii ei la Paris ar fi fost o misiune încredințată de regina Maria. În realitate, motivul era scriitorul Paul Morand, cu care, de altfel, se va și căsători în cele din urmă. Chestiune care, y compris, nu-l oprește pe Paul Morand să o frecventeze în continuare pe Coco Chanel.

În 1919 regina Maria a locuit la Ritz (la primul etaj al hotelului)  când a mers la Paris pentru a apăra drepturile României în timpul Conferinței de Pace.

În jurul anilor 1920 Cocteau cinează deseori la Ritz, alături de Marcel Proust și alții, invitat al prințesei Lucien Murat și împreună cu Diaghilev era unul dintre cei mai fermecători oaspeți ai hotelului. Diaghilev însuși – acest copil fermecător al epocii – este fascinat de Ritz. Și de Coco Chanel. Dar mai mult de Ritz! De altfel, Proust vine adesea să scrie aici, este locul care îl inspiră. În plus, deși bolnav – așa cum povestește Antoine Bibescu – nu se simțea chiar atât de rău încât să lipsească de la vizitele mondene sau de la cinele elegante de la Ritz. Căutarea timpului pierdut avea legătură și cu timpul pierdut prin holurile Ritzului. Diplomatul Antoine Bibescu este și el de găsit pe la Ritz. Chiar și după anii 40. Clamează discreția dar aceasta nu-l oprește însă să se întâlnească într-unul dintre apartamente cu americanca Mina Curtiss, o milionară cu preocupări literare. Evident, să vorbească despre Proust!

În 1921 Coco Chanel îi oferă șansa lui Picasso să mai locuiască din când în când la Ritz, în apartamentul ei. Chestiune care l-a provocat pe Picasso, cu atât mai mult cu cât Cocteau chiar făcuse eforturi să provoace o idilă între cei doi. Și reușește. În anii 30, pe Chanel o vizitează la Ritz:  Dali, Luchino Visconti și faimosul fotograf Cecil Beaton. Urmează faza Paul Morand – firește, pentru că are stil! – iar Chanel nu putea să rateze, ba mai mult, se justifică elegant: „Morand a dat o alură jazz limbii franceze.” Morand se potrivește perfect cu femeia care poartă rochia neagră și parfumul Numero 5. Deci, bun venit la Ritz! Și în viața lui  Coco! Morand și Chanel se întâlnesc foarte des la hotel în cursul anilor 20-30 – les années folles – ambii au cariere în ascensiune – el scriitor iar ea haute-couturieră, pentru ca, ulterior, după cel de-al Doilea Război Mondial, ambii să cunoască starea de dizgrație socială și exilul. Unul pentru colaborare politică – Morand a fost ambasador în timpul guvernului Vichy, celălalt pentru colaborare amoroasă – Chanel a fost amanta unui ofițer german, Hans Gunther von Dincklage. După 1946 cei doi se revăd la Saint Moritz (se pare că în cazul reabilitării ei ar fi intervenit discret Winston Churchill), iar din aventura lor rămân doar amintirile de la Ritz și o mare tristețe ca după un amor neterminat. Și ochii triști ai acestei Guermantes a haute-coutur-ului, avea să povestească Paul Morand. Coco Chanel au locuit ani buni la Ritz, mai bine de 30 de ani, ba chiar a și murit aici în 1971 în apartamentul 653 de la etajul șase care îi poartă numele.

Ernest Hemingway  este un înfocat apărător al Ritz-ului, chiar cu arma în mână. Directorul hotelului îl invită însă să-și lase arma la garderobă și să servească un cocktail la unul dintre cele două baruri ale hotelului (care, în timp, avea să îi poartă numele).  F. Scott Fitzgerald a locuit și el la Ritz, Ingrid Bergman și-a consumat la Ritz aventura cu fotograful Robert Capa, ba chiar și generalul Eisenhower petrece câteva nopți în fostul apartament al lui Göring. (În perioada Ocupației, nemții folosesc partea din hotel care dă spre Place Vendôme și oferă ofițerilor merituoși sejururi de recompensă. Herman Göring cere să îi fie aduse în apartamentul său de la Ritz roadele jafurilor din muzeele pariziene.)

Martha Bibescu locuiește o perioadă la Ritz, în apartamentul cu numărul 150. Acolo o regăsește Mina Curtiss, americanca ce se ambiționează să-i regăsească pe apropiații lui Proust. Și tot ea povestește că era mai degrabă o cămăruță de servitoare din vremuri apuse. Dar Martha – aflată atunci în jurul vârstei de 60 de ani – se impune prin eleganță, în pofida faptului că doamna Curtiss o găsește ușor antipatică. Adevăratul motiv ține însă de niște scrisori  semnate de Proust. În plus, americanca mai avea pe suflet și idila cu vărul Marthei, Antoine și se pare că nu avea chef să fie descusută…

În 1948 Eva Peron se întâlnește aici cu Christian Dior și îl roagă să-i înnoiască garderoba. La plecare, prima doamnă a Argentinei împarte personalului zâmbete și bancnote.

În 1950 Truman Capote bântuie prin barurile hotelului, iar Gary Cooper și Audrey Hepburn filmează o nouă peliculă în apartamentele de aici. Probabil că s-au intersecta și cu Chaplin – care a transformat stabilimentul în adresa lui pariziană.

Și Lady Diana tot de la Ritz a plecat pentru ultima sa călătorie…celebra Madonna adoră la rândul său hotelul Ritz.

Istoria Ritzului nu s-a sfârșit. Să stai la Ritz e în continuare o declarație de intenție. A rămas în continuare un reper al bunului gust iar fantomele celebre care îl domină aduc un plus de prestigiu. Deschis în lumina albastră – așa o descriau contemporanii – care plutește doar în Place Vendôme, recunoscut ca un summum al rafinamentului, hotelul Ritz a rămas în continuare o emblemă a artei de a trăi à la française.