Cartea ”Hristos răstignit din nou”, de Nikos Kazantzakis, are un destin extrem de curios. Scrisă la începutul secolului XX, este o critică a religiei creștine, a ortodoxiei în special, din perspectivă bolșevică. Dar cartea este citită, astăzi, cu plăcere, ca fiind un fel de manifest
Multe texte teologice sunt dezarmant de solemne, apodictice și (de ce să nu o admitem?) soporifice, tocmai prin ”rigoarea” lor suspectă de strictă fantezie speculativă. Adesea, ele reflectă atât de bine spiritul epocii în care au fost scrise încât nu reușesc să facă pasul către
Înainte ca omul să dispară, va pieri conștiința – lux inutil, accident nefericit, apendice lipit biologic de un trup a cărui fiziologie curge într-o albie complet paralelă. Cea mai mare parte a oamenilor fac, având conștiință, ceea ce ar fi făcut oricum, neavând. Într-o arhivă
Pentru cei născuți după 1989 și care au crescut pentru a călători chiar în lumea toată (în funcție de finanțele fiecăruia) sau măcar un anual city-break la Roma sau Paris, cartea Silviei Colfescu[1] poate părea aparținând literaturii SF. De fapt, România de dinainte de 1989,
De ce respectăm legile? O întrebare foarte potrivită zilelor noastre. Exista un simț înnăscut al dreptății sau un Bine pe care aceaste legi se bazează? Sau sunt niște convenții umane, pe care le respectăm doar de frica pedepsei? În dialogul Republica de Platon, a doua