Eseu

Raportul om – transcendență

Gândind raportul om-transcendență, am avut mereu în vedere până acum criteriul autorității sau al structurii de autoritate. Mai precis, aveam (și încă am, desigur) convingerea că omul a pierdut contactul cu transcendența, devenind alienat, fiindcă instituțiile menite să medieze între el și mai vastul care

Picuri de ploaie…

”Picuri de ploaie grei ca puii de broaște țestoase se prăvăleau fără încetare peste cei patru supraviețuitori. Bărbatului îi convenea poziția cu capul înfipt în noroiul cleios, cu inima la cer, un alt fel de Golem, o ființă părăsită, neîntrebată, ocolită de noroc și totuși

Despre șoaptă

Ce ne face să vorbim în șoaptă când suntem în doi, într-o intimitate erotică? Ce atavism se declanșează ca un reflex – trecând spontan, fără să băgăm de seamă, la un cu totul altul registru sonor, la sunetul slab, aproape surd, audibil doar de către

1917

Regizorul englez Sam Mendez e cunoscut pentru câteva pelicule multipremiate. Filmografia sa e, de altfel, inegală și ca gen, și ca valoare, dacă mă gândesc și cele două filme despre agentul 007. Aș aminti aici, totuși, trei dintre capodoperele sale: American Beauty (1999), Road to

La Socrate

Magazinul cu de toate din colțul „parizian” al străzii mele a adus de curând o marfă nouă, niște cutii cu smochine uscate. În încăperea îngustă a prăvăliei adastă un miros subtil de pulberi aduse dinspre mare, orașul meu adoptiv se află lângă o pânză albastră