nouă

ești prea frumoasă pentru privirile mele

ești prea aproape pentru aceste atingeri

de aceea impregnez singurătatea cu somn

cu liniștea adormirii ce năvălește și adună uitările

de aceea ochii mei vor rămâne deschiși

pentru a primi în adâncul lor privirile tale

pentru a fi arși de tumultul

sau de liniștea cuprinsă

în interiorul lor

dezvăluit de mirare

zece

în vis eram corpuri vii de dansatori

iar corpurile se striveau în mișcarea ce cuprindea această atingere

corpurile noastre erau singure în toată această strivire

fragmente desprinse din ele zburau prin aer

prin înnoratul văzduh transparent

descompunerea lor urma să fie completă, desăvârșită de frig

niciun fragment nu mai putea fi găsit

poate doar în frânturi de oglinzi

răsfirate de vânt și eliberate de gând

mai departe în vis

coborai din el într-o mare

apele ei sărate ți se așezau la picioare

și te lăsau să privești soarele cum se oglindește

cum strălucește, cum îți orbește fiecare stare

cum îți adoarme și îți arată fiecare așezare

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.