Poezia este întotdeauna dispusă și disponibilă să se poarte și să fie ca o pavăză pentru cel care o trăiește și care o scrie, iar ritmurile din cuvintele ei pot reține acea melodie care poate să liniștească, să conducă firea poetului spre stările care rămân
După vâlva „ecograffiti”-urilor din 2003, tot reeditate și antologate de atunci, Ruxandra Novac părea să rămână prizoniera propriului succes de la debut. Aproape nimic nu anunța un nou volum, așa că poeta părea prinsă cumva fără scăpare în imageria „abțibildurilor lisergice” ale generaționiștilor 2000. Cel
O scriere propune un șir lung de audiții, o disciplină a ascultării și una a înțelegerii fiecărei note și a sunetelor lor desenate pe acest ingenios și sofisticat portativ literar. O așezare a cuvintelor în acest tipar al ascultării și al acumulării unor sunete care
Epoca fanariotă – fluidă, mobilă, nestatornică, clientelară, pestriță, gălăgioasă, mirosind a șerbet și învăluită în aromă de ciubuce cu muștiuc de chihlimbar – a sedus întotdeauna istoricii, deși puțini s-au încumetat (accesul la limbile de izvor au constituit, se pare, un prim impediment) în a-i
Poezia este și rămâne o poveste continuă și fără sfârșit despre transformări, despre eterna și neobosita întoarcere la apele lor limpezi, la mersul întotdeauna înapoi spre nesecatele izvoare care le dau viață, le alimentează și le pun pe albia care le poate asigura fluența unui