Cuvintele supraveghează și asigură disoluția oricărui corp încăput în textul alcătuit de ele, și tot cuvintele acceptă și coordonează această continuă și devenită firească descompunere, fiecare dintre transformările încăpute în procesele lor și mutate în structuri nefirești dar care pot umbla și călători astfel alcătuite,
Omar cel orb, romanul Danielei Zeca, apărut în anul 2012 la Editura Polirom (Premiul Cea mai îndrăgită carte a anului), introduce cititorul, de la primele pagini, într-o atmosferă de basm. Autoarea nu se grăbește să spună povestea. Totul se mișcă lent în lumea căldurii năucitoare
Există întotdeauna un loc prin care se poate intra într-un corp, într-o zonă care altfel nu poate fi observată în adâncime, ale cărei structuri ce alcătuiesc dedesubturile și esențele lor nu ar putea fi înțelese și realcătuite. Acel loc din corpul unui text este astfel
Irina și Horia sunt doi frați care se maturizează evoluând separat, deși în copilărie fuseseră foarte apropiați. Lucrul e favorizat, între altele, și de diferența foarte mică de vârstă dintre ei. Din vagi motive, Irina a renunțat la un job bănos în București, pentru mult
Erosul din ultima plachetă a Mariei Pilchin (Tu ești rusul cel bun, Editura Prut, Chișinău, 2021) e organic, belicos, sfâșiat de energii contradictorii, dar fără a testa visceralități de paradă. Stilul ceremonios, de altfel, nu lasă loc exercițiilor de imagerie care să caute neapărat electrizarea