Cuvintele au uneori puterea și norocul să fie ascultate, să își dezvolte, într-un fel sau altul, această proprietate de a traversa starea de semn scris și de a se transforma în sunet, în acel sunet care se poate face auzit, care își construiește un ecou și se poate propaga la nesfârșit, care poate deveni mesaj perpetuu și nemuritor al celui care l-a scris și care l-a încărcat cu puterea de a se transforma în durere, în durere care trebuie și care poate fi auzită și ascultată. Cu ajutorul cuvintelor scriitorii dau la o parte perdelele care împiedică vederea și ajung foarte aproape sau chiar la pielea realității, ajung la acel contact cu epiderma care simte, care simte, care preia și care poate să conducă mai departe dorința și durerea transmise de această atingere magică.

Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie și se dăruiește celor din jur…

O formă a acestei stări de atingere este rugăciunea, este acel mod prin care umanul urcă, prin care știe că poate să impună orice sentiment, orice trăire, orice manifestare a durerii sau a bucuriei. Rugăciunea este strigătul care niciodată nu rămâne neauzit, mai ales dacă acel strigăt are în el acele cuvinte încărcate magic și care se amestecă și se transformă în sunet care, la rîndul lui, devine acel dialog secret care abia așteaptă să fie împărtășit și care prin spunerea, scrierea și trimiterea lui devine secretul cunoscut care poate face lumină și poate alina prin împărtășire, prin cunoașterea mesajului complet pe care l-a conținut. Accesul la acest fel de dialog se poate face numai și numai căutând și, după aceea, ascultând cu atenție sunetele care îl însoțesc.

Eu și tu intră în comunicare directă, inima este dezvelită complet…

Ioana Pârvulescu face acest efort, efort care este și el împărtășit în Dialoguri secrete, în această culegere de sunete pe care le poate construi și emite sufletul, acea parte a lui pe care scriitorii au îndrăznit și au reușit să o transforme în țipăt împărtășit. Se vede, se simte și se aude aici fiecare parte din fiecare cuvânt care construiește și care dă un corp fiecărui text care s-a transformat și a devenit rugăciune, acea invocație spusă și scrisă pe ale cărei trepte te poți înălța și prin care poți spera la împlinirea ei.

… Vaietele sufletelor sunt cumplite…

Dialoguri secrete este cartea în care Ioana Pârvulescu ne arată că nu este atât de simplu să îi faci corp și să îi dai formă unei nevoi pentru care accepți să cazi și să spui de ce ai căzut, și de ce trebuie să spui. Fiecare rugăciune desprinsă din corpurile de cuvinte ale autorilor lor, și povestită aici, își dezvăluie întreaga dimensiune a suferinței, sau a iubirii care le-a transformat în purtătoare de nume aflate pe lista celor care sunt în nevoi, a celor care au epuizat lupta cu ceilalți și cu ei înșiși pe pământ și caută aici, în puterea rugăciunii, drumul spre cei sau spre cel de dincolo care îi poate ajuta și izbăvi.

… Eroii antici aveau încă norocul să fie călăuziți pas cu pas și să înțeleagă semnele. Omul modern rătăcește neajutorat, fără rost și fără repere…

Dorința de a învăța și de a reuși, acea dorință care încarcă puterea de a urca, de a fi cât mai sus și cât mai vizibil, este un fel de rădăcină, de esență a rugăciunii. Aici, în cuvintele oricărei rugăciuni dintre cele citate, se pot simți semnele ascunse ale puterii pe care o stăpânește, aceea care poate asigura accesul la ceva ce doar tu și cuvintele tale ascunse puteți înțelege și cu ajutorul cărora poți fi, la rândul tău , înțeles și ajutat. Ioana Pârvulescu ne spune din nou în aceste povești câtă putere nevăzută există în cuvinte și în felurile în care le folosești, în care construiești cu ele ceea ce te binecuvântează, ce te ajută și ce te ridică.

… Și îl ridică la cerul Dumnezeului care pariase pe el și care nu putea să-l piardă…

Scriitorul, creator la rândul lui, dă personajelor  această putere de a folosi cuvintele pentru a se ruga împreună, pentru a se ridica și pentru a se salva împreună, pentru a merge mai departe și pentru a închide împreună până la capăt acea teribilă carte pe care au deschis-o, pe care au început-o. Odată cu încheierea unei cărți una dintre viețile celui care a scris-o se termină și este dusă mai departe de cuvintele pe care ea le lasă să evadeze și să devină legende, să ducă povestea ei mai departe. Personajele fac și ele tot ce pot pentru a-și ajuta autorul, pe creatorul lor. Unele merg până acolo și se sacrifică pentru el, adaugă cuvintele lor lângă cele ale lui, construiesc povești din propriile povești ducând cât pot mai departe ecoul care trebuie să se facă auzit. Sâmburele strălucitor al poeziei este vizibil în toate dialogurile secrete făcute cunoscute aici, aproape că nu mai știi ce să citești și ce să asculți mai întâi. Fiecare atingere a poveștilor care cresc aici este o incursiune într-un poem ascuns firesc în pliurile fiecărui text. Corpul cuvintelor care se transformă în rugăciune închipuie lumea ca un perete subțirel aflat între om și Dumnezeu. Peretele e făcut din tablourile, imaginile, poate chiar icoanele lui Dumnezeu, un perete atât de fragil, încât un strigăt al Domnului sau chiar al omului îl poate nărui într-o clipă… De aceea Ioana Pârvulescu l-a transformat și i-a dat această formă de dialog secret, de cuvinte care prind formă și corp doar în acea intimitate în care se naște orice poveste și orice poem și care se poate fragmenta și multiplica în ecoul care nu mai are cum să nu fie auzit și ascultat.

P.S.:Desenele lui Mihai Coșulețu adaugă un decor sobru, asaltat de cuvinte, ajutat de ele și fac împreună în așa fel ca dialogurile secrete să se continue în fiecare linie sau simbol așezat de el în desen și mențin acel cadru propice propagării fiecărui mesaj conținut de fiecare text. Lumea descrisă de desenele lui Mihai Coșulețu aici este un parcurs eliberat de povara spunerii, dar încărcat de curajul arătării puterii conținută de fiecare dialog în parte. Fiecare desen este aripa lipsă a fiecărui cuvânt care caută să își desăvârșească urcările povestite aici.

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.