Cronică

Omul lăuntric – omul cu (anumite) însușiri

Cel mai nou volum publicat de cercetătorul și universitarul Ioan Alexandru Tofan – Omul lăuntric. André Scrima și fizionomia experienței spirituale – reconstituie chipul acestui tip de experiență din contextul publicațiilor și manuscriselor Părintelui André Scrima. După anul 2000, moștenitorii teologului dăruiesc arhiva personală a

Microistorii sub lupă – dincoace și dincolo de Volga

La trei ani după apariția bestsellerului „Zuleiha deschide ochii”, Guzel Iahina surprinde cititorii cu un nou volum – „Copiii de pe Volga” – într-o traducere excelentă din limba rusă, semnată de Luana Schidu –  o carte de microistorii inserate în istoria mare, contextualizate, analizate, urmărite

O epopee românească în Siberia

Relativ puțin cunoscută este aventură miilor de ardeleni și bucovineni care au servit în Armata austro-ungară în Primul Război Mondial pe frontul din Galiția și care au fost făcuți prizonieri de către ruși, înainte de descompunerea Armatei țariste, din 1917. Câteva contingente de voluntari ardeleni

Dincoace și dincolo de Cernobîl

„Leonid Andreev, pe care îl iubesc foarte mult, are o parabolă despre Lazăr, care a văzut moartea. Și acum este ca un străin, niciodată nu are să mai fie ca toți ceilalți oameni, deși Hristos l-a înviat…” Arkadi Filin, lichidator Orice s-ar scrie despre catastrofa

Declinul aristocrației ruse și destinele învinșilor

Douglas Smith, unul dintre specialiștii americani în istoria Rusiei, analizează în contextul acestui volum (publicat în 2012) învinșii, „foștii” oameni ai vechiului regim, despre a căror soartă puțini istorici s-au mai interesat după victoria bolșevicilor și pe care ideologia comunistă i-a catalogat implacabil ca fiind