All posts by Alina Paraschiv

File de jurnal

De evenimentul colindatului din copilărie îmi amintesc ca de un timp mitic. Nicio casă nu era ocolită, iar colinda avea să darul să aducă gazdelor vestea cea bună, Evanghelia lui Hristos. Asperitățile apărute în comunitate peste an, erau aplanate. Copilul vecinului sau rudei înfierate se

Jurnal de peregrin: „Străinul” de aproape

Surpriza descoperirii că, în primele apariţii după Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos era de nerecunoscut pentru apropiaţii săi, este mare. Mă opresc asupra a trei dintre întâlniri: cu Maria Magdalena, cu femeile mironosiţe şi cu ucenicii Luca şi Cleopa aflaţi în drum spre Emaus.