Surpriza descoperirii că, în primele apariţii după Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos era de nerecunoscut pentru apropiaţii săi, este mare. Mă opresc asupra a trei dintre întâlniri: cu Maria Magdalena, cu femeile mironosiţe şi cu ucenicii Luca şi Cleopa aflaţi în drum spre Emaus. De ce au văzut în El un străin? Desigur, Scrierile nou testamentare nu fac referire la o metamorfozare a chipului fizic al Mântuitorului. Să fie vorba despre, inadecvarea ucenicilor la condiția Lui? Pentru a se face recognoscibil femeilor cu miruri şi ucenicilor a fost nevoie mai întâi ca El să-i interpeleze, să facă anumite gesturi şi fapte. În noua viaţă adusă în lume de Învierea Sa capătă întâietate „omul cel tainic al inimii” (I Petru 3, 4). În schimb, ucenicii l-au putut recunoaşte doar din perspectiva familiarului, a relaţiei personale anterioare.

Devenită o anonimă prin pierderea în păcat, Maria Magdalena îşi recapătă identitatea de persoană doar chemată de Mântuitorul lumii. În episodul întâlnirii cu Hristos cel înviat, lângă mormânt, ea îl confundă cu un grădinar şi abia după ce Hristos îi rosteşte numele, îl recunoaşte pe Învăţător, urmând să ajungă mesageră a învierii (Ioan 20, 11-18).

Plecate de la mormântul gol într-o stare contradictorie, dominate de frică şi bucurie, femeile mironosiţe merg să le împărtăşească ucenicilor vestirea îngerului: că dulcele lor Hristos înviase din morţi. Până să ajungă la destinaţie, pentru ca ele să fie deplin încredinţate, iar bucuria să le fie deplină, Hristos le întâmpină şi le spune: Bucuraţi-vă! (Matei 28, 9). În această nouă binecuvântare ele recunosc bucuria trăită alături de El, pe când l-au urmat. Aşa s-au apropiat, i-au cuprins picioarele şi I s-au închinat, schimbând plânsul cu bucuria, mirul cu ardoarea credinţei. Vor adăuga bucuriei înnoite lipsa de temeri în vestirea învierii (Matei 28, 9-10).

Ucenicii Luca şi Cleopa merg pe un drum din vecinătatea Ierusalimului, iar Iisus Hristos, pretinzându-se un străin, îi chestionează despre discuţia lor cu privire la moartea şi învierea Sa (Luca 24, 13-15; 17-24). El are o intenţie pedagogică faţă de ucenici, ai căror ochi „erau ţinuţi ca să nu-L cunoască” (Luca 24, 16). Mântuitorul îi ceartă, aşteptându-se ca, în calitatea lor de fii ai Vechiului Testament, să fi fost încredinţaţi de profeţiile tocmai împlinite cu privire la El. Aflăm astfel cauza „orbirii” ucenicilor în recunoaşterea Lui Hristos pe drumul spre Emaus (Luca 24, 25). Iar lecţia Învăţătorului continuă generos, tâlcuindu-le profeţiile într-o veritabilă Liturghie a Cuvântului (Luca 24, 25-27). Hristos cel străin îi încearcă în continuare pe ucenici, mimând părăsirea lor. Aceştia insistă ca El să rămână cu ei şi stau împreună la cină. Iar adunarea lor se desăvârşeşte euharistic: „luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.” (Luca 24, 30-31). Aşadar, ucenicii Luca şi Cleopa îl redescoperă până la urmă pe Hristos, în lumina Cinei de Taină. Deci, pentru a-l putea cunoaşte şi recunoaște pe Hristos este nevoie să trăim împreună cu El această nouă viaţă, a învierii cu El, să primim naşterea de sus, să avem privirea unei minţi schimbate de duhul Evangheliei.

ALINA VICTORIA PARASCHIV este bibliotecar în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din Bucureşti. A studiat la Universitatea din Bucureşti, fiind absolventă a masterului Strategiile informaţiei în societatea contemporană şi licenţiată în filosofie, specializarea Cultură şi Religie. A publicat volumele de literatură religioasă pentru copii Ce dezvăluie icoanele Bisericii? – Praznicele Împărăteşti (2017) şi Ce dezvăluie icoanele Bisericii?- Sărbători ale Sfinţilor (2018) apărute la Editura Basilica a Patriarhiei Române. A colaborat la realizarea unor volume editate de Muzeul Literaturii Române: Eroinele României Mari. Destine din linia Întâi (2018, coord. ştiinţific Adina Berciu-Drăghicescu), capitolul Slujitoarele Domnului, reeditat parţial de ediţia în limba engleză şi Femei remarcabile din România și din Peru (2019, coord. Mireille Rădoi), cu medalioanele personalităţilor Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Elisabeta Rizea, Maria Teohari, Smaranda Brăescu. Scrie eseu teologic în reviste parohiale, în ultimii ani aplecându-se asupra promovării tradiţiei icoanelor pe sticlă din România. Această ultimă preocupare vine şi din experienţa directă a pictării icoanelor pe sticlă.