Poetul își ridică trupul la suprafață prin cuvinte, își amestecă mai departe în el toate stările, toate trăirile, toate întrebările și toate mirările însoțitoare ale lor. Fiecare mișcare de descoperire și de arătare ale acestor teritorii declanșează mai departe acele cutremure care aduc la iveală denivelări, care scot în fața privirii necesitățile urcării, pentru a vedea și pentru a cuprinde departele, și ale coborârii pentru a-și putea face pașii corect în micile hăuri ivite, dar și în ascensiunile provocate și impuse de ele. Poetul își face astfel vizibile așezările, cutreierările și coordonatele în care sunt (cu)prinse și apropiate și în care sunt (re)cunoscute de cel ce le caută, de cel care vrea să își adauge la aceste experiențe sensurile și înțelegerile proprii decriptate de cuvintele lui.

   Robert Șerban este poetul cuprins de fervoarea și de exaltările acestor mișcări, și în toate rumorile sensibilităților care le înconjoară cu sunetele lor murmurate, toate așezate împrejurul acestui trup, trup disponibil și mereu în căutarea acelor mișcări ce îi pot face vizibilă silueta, iar mai departe corpul întreg. Tot el face vizibile culorile care pot cuprinde și ține în ele fiecare luciu lăsat vederii de cuvintele șlefuite, de cuvintele care se adună și care se alătură acestor stări pe care rogvaiv-ul le propune cu fiecare întrezărire și cu fiecare nuanță în care se simt și se aud zgomotele acestei ființe vii, ființă care s-a descoperit în vecinătățile care încurajează apropierile ei.

… întunericul aducea cu el o pace

pe care hiperchineticul ce eram

n-o avea

întunericul stingea ceva în mine

și îmi dădea un fel de curaj…

   Poemul curcubeu are și ține în curgerea lui toate nuanțele aprofundărilor care au însoțit viața poetului, toate aspectele multicolore în care i s-au desfășurat întâmplările marcatoare împreună cu fiecare improvizație capabilă să susțină notele clasice prinse în gama oricărei formări artistice ce își caută și își recunoaște sound-ul propriu, acela distinct și distins ce se poate simți mai departe în fiecare mișcare și undă a (in)dependenței, a puterii de a merge în continuare neînsoțită și liberă de orice fel de constrângere.

… bezna era de la an la an tot mai prietenoasă

și nu se lăsa dusă

dar eu mă transformasem într-un soldat de elită

ce se descurcă și cu ochii închiși

darămite la flacăra despicată ca limba de șarpe

 a felinarului

ce-mi sâsâia de fiecare dată:

pe întuneric vezi cel mai bine

hai privește…

   Amintirile sunt cuprinse în text și constrânse să își lase ca urmă fiecare semn care poate să depună mărturie, fiecare semn care poate să spună și să nu se propună ascunderii, sau acelor înfățișări mute care se pot așeza în tăceri, ori acelor zgomote care propun consecuții fără formă, fără fond și fără nicio reverberație (cu)prinsă în așezările lor. Viața poetului și toate vârstele înțelese ale ei sunt aici dezvrăjite și momite să își facă vizibile fragilitățile, dar și puterile și tăcerile, dar și fiecare undă de strigăt prinsă în toată această liniște falsă a lor. Sunt locuite firesc toate aceste încăperi ale sufletului, încăperi ce stau cu ușile deschise pentru a prinde toată lumina ascunsă în curcubeu și pentru a o așeza în acest fagure ce le multiplică intrările la nesfârșit nelăsând locuri disponibile în cutele minții pentru ieșiri, pentru evadări din această încastrare permanentizată și susținută de cuvinte.

… convins că voi muri

mi-am scris pe un petic de hârtie testamentul

și l-am băgat în buzunarul de sus al vestonului…

   Robert Șerban își sublimează sensibilitățile, iar ele îl cuprind în înțelegerea lor pe cititor împreună cu cele disponibilizate în felul acesta ale lui, la un loc cu fiecare vârstă comună cu a poetului care îi spune aici și despre el, și despre fiecare nuanță a  acestui curcubeu invaziv care îl așază în fiecare curbă și în toate concentricitățile ce îi formează și îi deformează în permanență aceste alăturări și toate descrierile și înțelegerile lor.

… viața bună viața ușoară viața cu speranță în ea

era-n cărți

iar noi aveam bibliotecă…

   Poemul curcubeu se așază în proximitatea privirilor noastre și ne face vizibili toți fotonii care țin în lucșii lor străluciri invadatoare și orbitoare ale sensibilităților care se lasă prinse și care încap în cuvintele poeziei, ale poeziei care se lasă mai departe așezată lângă firea poetului care o scrie, care o face vizibilă în aceste feluri și în aceste modulări vii ale fiecărei raze de lumină ce se lasă filtrată de aceste pulberi disponibilizate de toate cuprinderile luminii dintre cer și pământ. Poemul curcubeu este o carte interactivă, este o carte a sensibilităților care îl adună, îl aduc la vedere și îl fac părtaș la fiecare trăire a lor pe cititor, iar mai departe îl aduc în cuvintele ei firesc, împreună cu fiecare zbatere disponibilizată și alăturată acestui atașant și acaparator corp poetic înfășurat în toate nuanțele curcubeului ce a fost disponibilizat de lumina lor pentru tot acest proces pe care poetul împreună cu corpul lui l-a dus la capăt și l-a făcut cunoscut.

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.