Ștefan Petrescu – Corespondenții români de presă și publicațiile emigrației balcanice (1877 – 1916­), Academia Română, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2021, 298 p.

„Ce tot notezi, gazetarule? Sunteți oameni periculoși și trebuie să ne ferim de dumneavoastră!” – a fost replica adresată corespondentului ziarului „Dimineața” de către căpitanul vasului „Dacia”, ce urma traseul Constanța – Balcic, la data de 12 iulie 1913, în plin război balcanic. Ciudățenie și mai mare a reprezentat-o prezența unei femei în rândurile corespondenților de război, respectiv Elena Caragiani, la care apelase ziarul „Epoca” (p. 180). În mod normal, ziariștii nu ar fi trebuit să fie priviți cu suspiciune, deoarece aceștia își făcuseră simțită prezența și în conflictele anterioare, în încercarea de a reda atmosfera de pe frontul balcanic, începând cu Războiul din 1877-1878. Pe de altă parte, percepția putea fi justificată: ziariștii sau directorii de ziare vor avea un important rol politic pe parcursul diverselor evenimente, vor negocia cu oficialități ale statelor în privința pozițiilor ce urmau să fie adoptate, un exemplu reprezentându-l întâlnirea din vara anului 1914 cu oficiali ai Ministerului de Externe austro-ungar a redactorului cotidianului „Adevărul”, Benno Brănișteanu, și a directorului aceluiași ziar, Constantin Mille (p. 200).

În fapt, prin punerea în prim-plan a vocii corespondenților de presă, istoriografia românească beneficiază prin această carte de o întregire a conturării tabloului relațiilor balcanice, într-un mod inedit. Volumul poate fi privit și ca o analiză a evoluției presei românești în comparație cu cea regională sau occidentală, impactul presei asupra opiniei publice, dar mai ales, implicarea redacțiilor în sfera politică este urmărită îndeaproape.

Autorul volumului a folosit pentru documentare, pe lângă colecții de periodice, arhive publice ori private, corespondențe, memorii și analize referitoare la evoluția presei în România.

Cum se precizează în „Introducere” (p. 5-23), articolele de presă și corespondențele reflectă transformările politice prin care a trecut Europa de Sud-Est, în perioada cuprinsă între limitele anunțate, 1877-1916. Mai mult decât atât, presa „a avut capacitatea de a mobiliza și stimula militantismul și activismul în societate”, dar a și perpetuat stereotipuri, cu referire specială la spațiile locuite de români, după cum remarcă autorul cărții. Imigranții balcanici, veniți în România, majoritatea creștini ortodocși, și-au creat asociații culturale și profesionale prin intermediul cărora și-au manifestat și apărat identitatea și au luptat pentru recunoașterea acestora, inclusiv pentru locurile de unde plecaseră. Presa observă schimbările de direcție politică, de la o perioadă la alta, spre exemplu este consemnată repoziționarea României față de conflictul greco-turc din anul 1897. Deși nu erau simpatizați, era de dorit ca grecii să stăpânească Creta, neignorându-se îngrijorările referitoare la Macedonia, unde locuiau aromâni, fiind totodată luate în calcul interesele românești de restricționare a expansiunii slavismului (p. 77-78). Sunt urmărite cu atenție evenimentele apărute concomitent în presa românească și grecească, publicate sub forma unui schimb de replici, la al căror conținut ajunge în calitate de cunoscător al limbii grecești.

Fiind previzibilă, în condițiile unei libertăți a presei din perioadele de pace, aplicarea formulei „ziare diferite, versiuni diferite” (p.161), publicațiile vizate în această cercetare au fost: „Adevărul” – ziar de opinie, precum și „Universul” și „Dimineața” – ziare de informație, de la anii apariției lor, respectiv 1884, 1888, 1903, până în anul 1916. Apoi, a fost urmărit cotidianul „L’Indépendence Roumaine” (la început numit „L’Orient” cu o publicare neîntreruptă între anii 1877-1916). Au fost consultate și ziarele de limbă română din afara granițelor României. Nu a fost neglijată nici categoria presei de partid: „Voința Națională”, „Viitorul” sau „Epoca”.

Impactul presei în societate a crescut odată cu rata procesului de alfabetizare a populație. Dacă la 1899 procentul de știutori de carte era de 21%, în 1912 crescuse la 39%. Situația era comparabilă cu cea din Serbia, unde procentul analfabeților era de 79% și fosta provincie otomană sub administrație austriacă, Bosnia-Herțegovina, unde rata se ridica la 87, 8%. În schimb, Grecia avea rata analfabetismului de 59,6%, în anul 1907. Astfel, nici tirajele ziarelor nu puteau să treacă de 5 000 de exemplare, în jurul anului 1880. „Universul” lui Cazzavillan a reușit să atingă 20 000 de exemplare în primul deceniu de la apariție.

Dinamica evenimentelor geo-politice era urmată de o explozie a tirajelor, iar interferența presei cu politicul ridica miza; în egală măsură este înregistrat și fenomenul invers: la izbucnirea Primului Război Mondial, ziarele ce militaseră pentru neutralitate au fost suspendate, iar altele și-au moderat atitudinea cu scopul supraviețuirii, precum „Minerva”. Grigore G. Cantacuzino afirma în respectivul context, în data de 17 august 1916: „Am fost ponderați, am fost de folos țării, acum vom acționa uniți” (p. 199).

Prin intermediul acestui volum, avem practic la dispoziție o diagramă a perceperii vecinilor balcanici de către opinia publică românească. Trecând prin diversele stadii, de la informație la propagandă, tonalitatea mesajelor, a nuanțelor, este decriptată în urma unei meticuloase analize a discursului și a contextului istoric, familiar autorului.

Volumul pune la dispoziția cititorilor un set de anexe, constituite din grafice referitoare la populația României, cititorii de gazete, corespondenții români de presă, subiectele pentru corespondenții speciali, precum și fotografii ale ziariștilor, ale sediilor ziarelor sau de la diferite evenimente.

DELIA BĂLĂICAN s-a născut pe 9 octombrie 1974, la Corabia. Este redactor-șef al „Revistei Bibliotecii Academiei Române”. Este abolventă a Facultății de Istorie-Limbi Străine a Universității din Craiova, promoția 1998. A urmat programul de Studii Aprofundate România în relațiile Internaționale, finalizat în 2001. Din este 2010 este doctor în Istorie al Facultății de Istorie, Universitatea București. Prin articole și studii de specialitate valorifică rezultatul cercetărilor referitoare la patrimoniu cultural: presă, corespondență, memorialistică, documente istorice inedite etc.

Este coautor al antologiei România La Centenar. 100 De Poezii De Pe Frontul Marelui Război (București, 2018) și al monografiei Domeniul Cntacuzino Florești. Despre trecut, prezent și viitor (București, 2019). Este, de asemenea, contributor în volumul editat sub auspiciile «Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”» – Războiul de fiecare zi: Viața cotidiană în tranșee și în spatele frontului în Primul Război Mondial (1914-1919) – (București, 2019).