în căminul de bătrâni uitarea trecuse de zborul păsării un tânăr se întorcea din fotografie să moară mai repede înainte să ajungă la umărul lui şi fata singură cu soarta acum la distanţă faţă de mâini se uita la fotografia cu ei doi nu credea
În zilele noastre poezii nu ar mai putea scrie decât scândurile confesionalelor și patrafirele preoților. Esența poeziei s-a retras acolo, căci numai acolo omul recunoaște – cât o mai face – că este slab, că este vinovat, speriat, că vrea să fie iertat și iubit.
spune femeia cât o tarabă pătrunjelul ceapa salata ridichile ea vinde moartea cu o pânză de zi şi de noapte în loc de ochi salata ceapa ridichile nu se mai vând ca altădată ce ai întreabă de la tarabă şi ea cu ce să se
am intrat ieri în taxi și în taxi era 1990. totul era așa cum a fost, nici o înfrîngere în plus. era o dacie, o dacie încinsă, plină de praf, m-am așezat lîngă urmele de abțibilduri, și moșul s-a întors la mine pe scaunul sfîșiat
un soi de liniște înserările din păsări, răsăriturile din pajiști nanosecundele în război cu eonii înțepând sângele, furnici tot mai harnice pentru hrana inimii fratelui inamic Insulele lui Langerhans mă voi muta încet în ținuturile de mijloc acolo unde cafeaua orele suplimentare grijile internetul sunt