Emoțiile sunt în cuvintele și în stările poeziei pe teren propriu, în toate cuvintele ei își poate face înțelese toate mișcările prin care își poate arăta și face cunoscute toate frecvențele pe care îi pot fi recepționate intensitățile în întregime și cu acea claritate care subjugă și ajută privirea să vadă, să vadă ceea ce corpul poate și vrea ca să simtă și să înțeleagă, toate întregite și desfășurate în fiecare cuprindere ajunsă și așezată în fiecare segment disponibilizat pentru fiecare dintre aceste înfățișări ale ei. Poezia își poate pune emoțiile prinse în cuvintele ei pe segmente, pe aceste fragmente care se pot ulterior găsi și alătura unul altuia cu ușurința recunoașterii, pentru ca mai apoi să formeze împreună acel corp ce își poate face vizibil și astfel întregul ce s-a format din aceste fragmente ce caută să îi desăvârșească și să îi facă cunoscută această formă de împlinire.

   Oxana Gherman și-a întârziat efectele poeziei căutând să le afle și să le înțeleagă afectele, căutându-și timpul și timpii necesari identificării și alăturării acelor segmente ale ei care le ținea în așezări oarecum limitate și și-a găsit astfel mai departe reperele ce i-au putut aduce la un loc fragmentele poetizate și intensificate emoțional spre acel întreg care le facilitează mai departe vizibilitatea întreagă, observarea și alăturările disponibile fiecărei acoperiri care poate și care vrea să le urmeze în continuare.

în nopțile vantablack aud cum galopează pe loc

un cal de curse lungi închis în torace când se cabrează

brațul îți saltă din umăr palma ți se contractă sub maxilă

îți apar noi amprente molare și te scurgi în somn spre

emisfera eliberării să-ți programezi mici orgasme

în mușchii tălpilor

   efect întârziat este această poveste a construirii unui întreg, este cuprinderea întâmplărilor care au avut loc de-a lungul acestei povești care i-au înlesnit accesul la ceea și la cele ce îi pot adânci semnele, semnele rămase ale fiecărei urme pe care cuvintele ei pot să le așeze pe tărâmul poetic disponibil și dispus să i le primească și să i le facă cât mai vizibile. Găsim aici și înțelegem toate aceste căutări, toate urcările și coborârile pe care Oxana Gherman și le-a impus și pe care le-a dus la capăt cu fiecare cuvânt scris și așezat în poezia ei.

în orașul traversat de injurii

mănușa maro se pierde în troleibuz și e călcată în picioare

de parcă ar fi a nimănui cauza insomniilor bâzâie ca o muscă

prinsă în rețeaua de fire rezistența e aproape nulă

după o pană în sistemul de distribuție câteva foșnete

moi și scârțâitul patului fac trucajul absurd

   Poezia așezată de Oxana Gherman pe aceste segmente ale emoției, segmente acoperite pe întreaga lor desfășurare de intensitățile și de vibrațiile ce le completează, amplificând fiecare moment al desfășurării, este una pe care doar cuvintele o pot cuprinde și așeza în corpul lor, este disponibilă să își facă vizibile toate aceste aspecte trăite și simțite la frecvențe înalte doar în cuvintele alese, în cuvintele conștiente de toate mișcările și mirările autoarei care le găsește și care le pune în toată această lumină aflată și făcută să lase dârele luminoase alese de ea. Anumite cuvinte prind mai bine stările emoției și astfel îi disponibilizează un desen delicat, îi sugerează anumite linii fragile care odată alăturate pot compune acele imagini care se pot multiplica și în care mai departe se pot încărca poveștile făcând vizibil fiecare fragment ce s-a alăturat și i-a desăvârșit compoziția. Mai departe, în această mare de emoții și de imagini ale lor așezate în cuvinte, în toate aceste segmente care susțin întregul lor, se disipează cuvintele care se caută și care se sprijină unele pe altele pentru a împrospăta permanent cu sunetul lor toată această desăvârșire.

dar mă dezic de mine și plecăm în direcții opuse

pentru că vreau să urc pe marginea balconului

în fața unui apus să privesc în jos și să nu văd

nimic să desfac brațele de câteva ori să-mi dau

cu salivă pe deget și să șterg linia orizontului

ca pe-un marcaj de creion chimic

vreau să dorm într-o cameră goală încuiată

pe dinafară repetându-mi că timpul meu va veni

când trupul lui mă parcurge

vreau să fiu lipsită de șarm

despuiată de tot ce nu-mi aparține

și împinsă în fața lumii

   Oxana Gherman este o poetă  a spunerii despre așezările și recunoașterile emoțiilor în cuvinte, pe fiecare segment ce poate să fie fragment, parte care își caută linia și limitele ei pentru a se alătura întregului visat și adăugat corpului din care s-a rupt, din care s-a desprins și a evadat. Își prezintă și își așază în toate aceste cuvinte toate formele în care emoțiile și intensitățile lor se pot scrie, sau în care se pot simți, iar mai departe pune la îndemâna cititorului toată această mare de emoții așezate în toate aceste posibilități ale lor de a se găsi, de a se așeza unele lângă altele și de a forma astfel întregul poetic ce poate asigura buna așezare și buna privire a imaginii finale, imagine pe care toate aceste fragmente care se caută o compun și o desăvârșesc continuu.

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.