Marea provocare a democrației este că Statul trebuie să asigure, în același timp, securitatea și libertatea individului. Când cele două sunt în conflict, este mereu dificil. Mai ales dacă ai o clasa politică fără valori morale puternice.

În filosofia politică este o întrebare clasică: Statul este adversarul libertății?

Într-o democrație, nu. Dimpotrivă, este garantul ei, altfel indivizii își încalcă unul altuia drepturile. Dacă am renunța la Stat, ne-am întoarce la starea de natură, unde era “un război al fiecăruia împotriva tuturor”. Exact pentru a îl opri am inventat Statul, prin contractul social. Prin acesta i-am delegat o parte dintre drepturile noastre, cum ar fi acela de a ne face dreptate singuri, și i-am fixat obligația de a garanta că le putem exercita pe celelalte fără a ne fi teamă de alt cetățean.

Starea de natură este o ficțiune filosofică pe care se bazează teoria democratică liberală. O perioadă anterioară oricărei organizări sociale, în care indivizii se bucurau de integralitatea drepturilor lor. Drepturile omului sunt astfel naturale, vin de la Dumnezeu sau de la Natură. Filosofilor care au inventat asta trebuie să le mulțumim pentru că trăim în libertate.

Drepturile omului sunt anterioare Statului, care nu se poate atinge de ele. De aici respingerea, de către un liberal autentic, a tezei că individul este doar suma determinărilor sociale. Și că Statul cel bun îl salvează de ele. Fugiți departe când auziți asta, este sfatul lui Kant. Statul care se ocupă de bunăstarea individului vrea să îi fure libertatea. Mai exact, vrea că individul să renunțe de bună voie la ea. Servitutea voluntară, cum spunea Boetius, este marele pericol al democrației.

Cum ne protejăm însă de Stat? Dacă nu suntem atenți, dacă nu ne exersăm responsabil “meseria de cetățeni”, acesta își va depăși atribuțiile.

În zilele noastre, problema securității individului este din ce în ce mai complicată. Suntem din ce în ce mai supravegheați, fizic și, mai ales, electronic. Pentru binele nostru. Așa să fie, întotdeauna?

Un bun reper al reflecției este filmul Minority report, cu Tom Cruise în rolul principal. Acesta este polițist, într-o echipă care arestează indivizii înainte să comită o infracțiune. Sună bine, nu? Să poți opri criminalul înainte să ucidă, nu să îl descoperi după.

Pentru a reuși asta, un sistem electronic scanează gândurile întregii populații. Iar Statul binevoitor ne asigură că procesul este corect și în beneficiul cetățenilor.

Personajul lui Tom Cruise va descoperi că nu este chiar așa. Nu este deloc o surpriză, un asemenea raport de forțe dintre Stat și cetățean nu este niciodată în regulă. Unde este însă limita până unde acțiunile Statului sunt legitime, fiind acoperite de contact tractul social, și unde începe regimul autoritar?

Întrebarea care o regăsim astăzi, în contextul crizei sanitare, care a dat puteri sporite Statului. Pentru a ne proteja, chiar și cu forța. Au fost acțiunile sale justificate? Și cum i le luăm înapoi?

Kant ne dă un sfat foarte bun: trebuie să preferăm libertatea fericirii și bunăstării, aici întrând și siguranța.

Ciprian Apetrei este profesor de filosofie și jurnalist, stabilit în Franța. Ca orice ploieștean, este pasionat de politică. Colaborează cu mai multe publicații din România. Fondator al platformelor independende de jurnalism Marginalia și RoZoom Press. Este autorul volumului de povestiri L’Homme à sa fenêtre. Iubitor de fotografie.