„Un drum cu Ceapă”, de Radu Pavel Gheo (fragment)
Polirom vă oferă un fragment din volumul Un drum cu Ceapă de Radu Pavel Gheo, apărut de curând în colecția „Fiction Ltd.” a editurii, și în ediție digitală.
Rafael este un unchi atît de special, încît, atunci cînd poposește în casa nepoților săi, aceștia nu își amintesc să-l fi văzut vreodată. Pelaghia, stareța mănăstirii Aglăiești, nu pare o slujitoare prea devotată a Domnului, chiar dacă poartă veșmintele potrivite. Alina Olăcaru este o jurnalistă foarte talentată, ce reușește să găsească știri senzaționale și acolo unde nu e nimic. Acestea și multe alte personaje, dintre cele mai diverse, populează prozele reunite în Un drum cu Ceapă. Uneori triste sau chiar tragice, alteori debordînd de umor, povestirile lui Radu Pavel Gheo se citesc pe nerăsuflate, iar fiecare îți face mereu poftă de încă una.
„Povestirile lui Radu Pavel Gheo, un autor plin de talent, se mișcă lejer între Cehov și Caragiale. Autorul privește cînd tandru, cînd sarcastic lumea românească în care ne ducem zilele, fiecare cum poate. Prima calitate a lui Gheo e că știe să povestească în așa fel încît cititorii să nu se plictisească.” (Ștefan Agopian)
Fragment
„Acum la masa ei s-au oprit o femeie destul de elegantă, îmbrăcată într-o rochie de vară albă, şi fiica ei, o adolescentă slabă, care pare atrasă de un tricou suspendat pe un umeraş. Fata întinde mîna să pipăie tricoul alb, pe care e scris cu litere mari, de un auriu orbitor, „Diamonds are a girl’s best friends“. Se uită întrebătoare la mama ei.
— Ce înseamnă asta ? arată mama spre inscripţia de pe tricou.
Chinezoaica e demult în picioare. Zîmbeşte larg cînd spre mamă, cînd spre fiică.
— Ţinţi geci de mii ! Ţinţi geci ! spune ea repede. Frumos !
— Bine, bine, dar nu ştii ce înseamnă scrisul ăla ? Să nu fie vreo prostie !
— Da, da ! se pleacă veselă vînzătoarea. Ţinţi geci ! Frumos !
Puştoaica a luat deja tricoul de pe umeraş şi se preface că‑l studiază, deşi nu are nici un fel de îndoieli.
— Sînteţi din China ? întreabă mama.
— Da, da ! zîmbeşte vînzătoarea.
— Şi vă place aici ?
— Da, da ! vine răspunsul.
— Şi de ce-aţi plecat de-acolo ? insistă mama.
— Da, da ! repetă pe acelaşi ton chinezoaica.
Apoi se întoarce spre fată şi repetă pe acelaşi ton :
— Ţinţi geci de mii ! Frumos !
Mama renunţă la conversaţie. Cumpără tricoul şi pleacă împreună cu fiica ei. Puştoaica se îndepărtează ţopăind. Chinezoaica ia umeraşul gol de pe sfoara de deasupra ei, îl vîră sub masă şi se ciuceşte iar. Tace. Ridurile îi apar din nou pe chip.
La un moment dat sare iar în picioare, dar acum nu mai zîmbeşte. Lîngă taraba ei s-au oprit doi adolescenţi : un blond înalt, cu figură de cal, şi o asiatică brunetă, cu părul negru şi lins. Adolescenta e cu un cap mai înaltă decît femeia din faţa ei. Are pe ea o pereche de blugi albi, mulaţi pe şolduri, şi un tricou alb şi scurt, care îi lasă mijlocul dezgolit şi dezvăluie un ineluş cu piatră înfipt în buric.
Vînzătoarea începe să-i vorbească fetei în chineză pe un ton arţăgos, gesticulînd cu pumnii strînşi înspre ea. Fata îi răspunde la fel de îndîrjită, dar fără să se agite. La un moment dat se întoarce spre puştiul blond.
— Prostii de-ale lu’ mama, îi zice ea clar, fără accent, şi dă din mînă a lehamite.
Gestul o înfurie şi mai tare pe mamă, care se apropie de fată şi îşi agită pumnii prin faţa ei. Adolescenta răspunde răstit, acoperind glasul femeii cu cicatrice. Apoi aruncă două vorbe scurte, îl apucă de mînă pe băiat şi îi întoarce spatele vînzătoarei. Pleacă amîndoi. Femeia se uită după ei. Oftează, se aşază în spatele tarabei şi stă aşa, încruntată. Cicatricea de pe obraz i se vede parcă şi mai tare. Ridică o clipă privirea şi se uită după cei doi. Aceştia s‑-au oprit la vreo zece metri de ea. Puştiul blond ţine în mînă un telefon mobil. Apasă pe nişte taste şi din telefon se aud ritmurile unei manele : „De ce nu-mi spui, de ce nu-mi spui că mă iubeşti… ?“. Blondul dă din cap încîntat, iar tînăra chinezoaică îşi unduieşte cîteva secunde şoldurile pe ritmul muzicii.
Femeia de la tarabă lasă iar capul în jos. Stă aşa, încruntată şi impenetrabilă, ca şi cum n-ar vedea nimic în jurul ei.
În faţa tarabei se opresc două femei grase şi vesele. Vînzătoarea sare imediat în picioare şi pe chip îi apare un zîmbet larg.”
Din povestirea „Frumos”