Martin Breda a absolvit liceul. E hotărît să devină detectiv criminalist. Înainte de a urma studiile superioare, lucrează în diverse locuri ca muncitor necalificat, dornic să cunoască diferite medii și tipologii umane. O întîlnește pe Maraia, o tînără învăluită într-un abur enigmatic, pasionată de chimie și de… alchimie. Iubirea lor se va împlini într-o călătorie presărată cu întîmplări și întîlniri uimitoare prin mari orașe europene: Viena, Praga, Amsterdam, apoi cu vaporul pe Rin, de-a lungul malurilor cu crame, castele și legende, pînă la Basel. La universitatea de aici, Maraia studiază structura lacrimilor și tratatele lui Paracelsus. Martin Breda pornește în căutarea unui straniu criminal în serie, pe care detectivii elvețieni n-au reușit să-l descopere. Va izbuti el oare? Un roman incitant, cu suspans, umor și mister, aventuri și scene erotice de fină senzualitate.

Fragment

Ne întoarcem la sediu. Încep să studiez dosarul. Alma, prima victimă, locuia deasupra restaurantului Zum schiefen Eck! Ce coincidență, de acolo am urmărit-o pe Beth Hart. Alma avea 54 de ani, mignonă, brunetă, cu sîni mari. Pe noptieră, două sticle cu vin și două pahare. Pe pat, lîngă cadavru, sutienul roșu, două vibratoare de dimensiuni egale și două păpușele din marțipan. Păpușile au sîni mari, verzi, ca din fistic. O mască tăiată exact în două. Nu se văd urme de agresivitate. Fanteziile sexuale au fost practicate de comun acord. Victima are chiloțeii roșii pe ea. E legată cu hamuri și cătușe. Carola, a doua victimă, 52 de ani, locuia în Piața Picioarelor Desculțe, deasupra restaurantului Zum braunen Mutz. O femeie durdulie, dar nu grasă, cu șuvițe de păr albastre, puternic machiată. Lîngă ea, sutienul roșu, două vibratoare și cele două păpuși din marțipan cu sînii mari, grotești de mari și verzi. Legată ca și prima. Masca tăiată în două. Pe noptieră, două sticle și două pahare. Nici Carola nu a apucat să-și dea jos chiloții roșii. Două crime ca trase la indigo. A treia, din ultima noapte de carnaval, s-a petrecut în Erasmus Platz, deasupra restaurantului Erasmus. Victima se numește Barbe. Avea 55 de ani, arăta încă bine. Sîni mari, voluptoși. Gură cu buze groase, senzuale. Părul vopsit blond pai. Și ea cu chiloței. Dar ai ei sînt de-un galben vesel, ca razele soarelui dimineața. Sutienul la fel. Lîngă ea, două vibratoare de dimensiuni inegale și două păpuși din marțipan. Acestea sînt din bile maronii înfipte în scobitori. Masca tăiată-n două. Barbe are picioarele și mîinile legate cu șaluri lungi, din material fin. Pe noptieră, de data asta, stau înghesuite două veioze și două pahare în care se vede cîte un deget de vin. Una dintre veioze a fost luată de pe cealaltă noptieră, aproape sigur. De ce naiba? Pentru mai multă lumină? În jurul celor trei poze cu victimele pe pat încep să adaug, aleatoriu, ca într-un puzzle improvizat, pe celelalte, cu imagini din cameră, detalii, prim planuri. Acopăr aproape toată tăblia biroului. Privesc îndelung ansamblul fotografic, fără să mă gîndesc la nimic. Ca într-un început de meditație Vipassana…

Maraia se întoarce după masa, de la universitate. E încîntată de colegi și profesori. Presimte o colaborare perfectă cu ei. Îi spun despre dosarul pe care l-am adus cu mine. Explodează pur și simplu. Îmi sare în brațe, mă umple de săruturi.

– Marti, e incredibil! Să nimerești un asemenea caz!!

– Știai?

– Doar nu sînt vrăjitoare, Marti! Să nu exagerăm. Te ajut și eu.

Îi fac un scurt rezumat. Veselia i se diluează și îi ia locul o atenție gravă.

– Pe psihopatul ăsta îl cred capabil să se înduioșeze pînă la lacrimi, zice Maraia.

Cineva zgîrie de cîteva ori în ușă. Maraia execută o piruetă pînă la ea și o deschide. E Rauna, bineînțeles. Trece pe lîngă noi cu coada ei stufoasă în vînt, fără să ne acorde nici cea mai mică importanță. Ne confundă cu mobilierul. Sare pe pervazul ferestrei și se lasă pe el, precum Cleopatra pe perini lîngă un bazin cu lapte de măgăriță. Privește, zeflemitor, zbaterea pescărușilor de pe malul Rinului.

Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949, Tîrgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg și traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, secția vioară. A publicat romane – Ora păianjenului (1984), Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gîscă (1991), Povestirile mameibătrîne (2006), Stalin, cu sapa-nainte! (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015), Măcelăria Kennedy (2017) – și volume de teatru – Ce dracu’ se-ntîmplă cu trenul ăsta? (2004), Bravul nostru Micșa! (2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și film de televiziune. Cărțile sale au fost traduse în Germania, Italia, Franța, Ungaria, Austria, Cehia, Israel, Serbia, Ucraina, iar piesele de teatru au fost jucate în cehă, maghiară, engleză, ebraică, italiană, franceză.