„Devorarea cerului”, de Paolo Giordano (fragment)

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Devorarea cerului de Paolo Giordano, apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”, și în ediție digitală, traducere din limba italiană şi note de Cerasela Barbone.

Paolo Giordano este autorul bestsellerului Singurătatea numerelor prime.

La vila bunicii sale din sudul Italiei, Teresa surprinde într-o noapte trei băieţi care se scaldă goi în piscina din curte, după ce s-au furişat peste gardul proprietăţii. Ea încă nu ştie, dar cei trei băieţi – care cresc împreună ca fraţii, deşi nu sînt fraţi de sînge – îi vor marca destinul, aşa cum şi ea le va influenţa viitorul, uneori tragic, alteori doar tulbure. Cei trei băieţi trăiesc la o fermă din apropiere, sub oblăduirea lui Cesare, tatăl unuia dintre ei şi părintele spiritual al tuturor. Îndrăgostită de unul dintre ei, năvalnicul Bern, Teresa va trăi următorii douăzeci de ani o poveste de dragoste frenetică, plină de bucurii, dar şi de ratări şi taine funeste. Simbolică pentru anvergura întregului roman este tentativa eşuată a unui grup de tineri de a crea un paradis terestru la ferma lui Cesare. Istoria micii lor utopii ecologiste ilustrează contradicţiile, obsesiile şi tensiunile lumii contemporane. Un roman despre visurile, idealurile şi dorinţele necontrolate ale adolescenţei, despre complexitatea relaţiilor dintre tineri şi fragilitatea lor, despre iubire şi moarte violentă, Devorarea cerului prezintă, în acelaşi timp, lumea în care trăim, labilitatea credinţelor de orice fel şi, mai mult decît orice, căutarea încrîncenată a unui sens al vieţii.

„Giordano şi-a demonstrat deja abilitatea de a descrie şi a prezenta relaţii de durată profunde şi puternice, o constantă în viaţa personajelor sale, dar care – în acelaşi timp – nu ajung să se desăvîrşească… Titlul Devorarea cerului nu se referă doar la aspiraţia romanului propriu-zis, ci şi la aspiraţia tinerilor, cu presupusa lor forţă şi omnipotenţă, cu puterea pasiunii lor, cu vitalitatea lor – un laitmotiv al romanelor lui Giordano, tratat splendid şi aici, ca şi în celelalte cărţi ale scriitorului.” (Lo Sbuffo)

„În Devorarea cerului, Paolo Giordano revine la tema anxietăţii şi a problemelor adolescentine, care ne-a cucerit în volumul său de debut, Singurătatea numerelor prime. Doar că de data aceasta ne propune o interpretare mai gravă, mai profundă. Subiectele sînt abordate cu mai multă maturitate şi au o deschidere internaţională, trecînd de la chestiuni de ecologie la neliniştile noilor generaţii dezorientate, în căutarea unor puncte de reper.” (Today, Italia)

„Un roman superb despre credinţă şi dorinţă, despre prietenia fără rezerve din copilărie şi despre singurătatea iremediabilă a tinereţii…” (Donna Moderna)

Fragment

„Din seara aceea la buletinul de știri s‑a transmis zilnic ceva despre tăcerea lui Danco. Nu spunea nimic: nici despre locul unde fusese în tot timpul acela, nici despre complicii care poate că fuseseră cu el, nici despre motivul pentru care hotărîse pe neașteptate să se întoarcă și să se predea. Acea încăpățînare îi lăsa pe toți uimiți, dar nu și pe mine.

Pe urmă a devenit clar că doar își pregătea marele moment. Trecuserăm deja în noul an cînd s‑a hotărît să povestească versiunea lui. A făcut‑o printr‑o declarație pe care a citit‑o în fața judecătorului și a jurnaliștilor și a pretins să fie ascultat fără întreruperi de la început pînă la sfîrșit.

Era mult mai aranjat faţă de cum îl văzusem în fața chesturii. Avea părul și barba mai scurte. Purta un costum gri și, în locul batistei de la rever, o rămurică de măslin care avea să stîrnească sarcasmul multor comentatori.

A citit cu o voce sigură, biciuitoare, fără vreo urmă de emoție, mutindu‑și privirea de pe foaie spre judecător. Le‑a citit celor prezenți în sala tribunalului, dar și nouă, tuturor celor care ascultam înregistrarea, conștient de numărul nostru mare. Și‑a citit scrisoarea din închisoare nu ca pe o confesiune sau ca pe o capitulare, ci ca pe un mesaj transmis simultan de toate posturile de radio şi televiziune.

A descris un complot ascuns în spatele tăierii măslinilor. A vorbit despre un europarlamentar, un anume De Bartolomeo, care semnase primul ordin de tăiere și indicase imediat o nouă specie care să o înlocuiască pe cea existentă: măslini modificați genetic, rezistenți la Xylella, cu un brevet înregistrat de o firmă din Cipru, o firmă la care, ce să vezi, avea acțiuni soția lui De Bartolomeo. Erau în joc milioane. A explicat că proprietarul de la Relais dei Saraceni, Nacci, îi strecurase teancuri de bani lui De Bartolomeo pentru ca măslinii lui să fie incluși în planul de tăiere. Măslini perfect sănătoși. Și toate astea pentru a satisface exigențele unui capitalism tot mai orb, mai hămesit și mai nemilos.

Din cînd în cînd bea apă dintr‑un pahar. Lăsa impresia că și acele pauze erau studiate. Avocatul lui Danco stătea lîngă el, cu brațele încrucișate și un aer sfidător. Danco a specificat că dintotdeauna considerase respingătoare folosirea violenței și că, în consecință, se disocia de anumite evenimente „neplăcute“ care avuseseră loc în noaptea aceea la Relais dei Saraceni.

— În ce privește moartea lui Nicola Belpanno, a conchis cu aceeași lipsă de emoție, pot doar să afirm că nu eu i‑am zdrobit capul. Eram acolo, am văzut ce s‑a întîmplat, dar n‑am fost eu. Și e tot ce am de spus despre acest subiect.

Peste iarnă în crăpăturile cimentului creştea muşchiul, o pernuță moale și strălucitoare care se făcea fărîmiţe la începutul verii, pentru ca apoi să se formeze din nou.

Am vopsit exteriorul casei, pentru că ploaia o murdărise în culori maronii. Desenul stînjenitor pe care Bern și cu mine îl făcuserăm intr‑o zi pe un perete dispăruse complet, acoperit de straturi peste straturi de var. Am rîcîit cu degetele ca să dau de urma lui, dar degeaba.

Ultimele cuvinte oficiale rostite despre moartea lui Nicola au fost cele ale lui Danco din sala tribunalului. Acuzarea susținuse că desenul vînătăilor de pe obrazul lui Nicola era compatibil cu un pantof precum cel purtat de el, dar apărarea arătase că acele hematoame erau prea neclare ca să fie compatibile cu pantoful oricui. Rămînea, așadar, depoziția lui, o mărturie unilaterală care‑l învinovățea, chiar dacă indirect, pe Bern. Numai că Danco mințea, o știam. Nevinovăția lui Bern era întipărită în carnea mea precum certitudinea zilelor noastre împreună.

Am făcut cerere la închisoarea din Brindisi pentru o întîlnire privată. Deși a întîmpinat multă rezistență, cererea mi‑a fost acceptată, dar cînd m‑am așezat la vorbitor, Danco nu a apărut. Am încercat a doua oară și iarăși n‑a venit. La a treia cerere personalul închisorii mi‑a zis că deținutului nu‑i plăcea să primească vizite.

La telefon mama îmi repeta necontenit aceeași frază: „Ești încă tînără“. La început a fost o consolare, „Ești încă tînără, poți s‑o iei de la capăt“, dar pe măsură ce lunile treceau, mesajul se vădea unul sinistru. „Ești încă tînără, dar nu pentru mult timp, treizeci şi unu de ani, în curînd treizeci și doi, și trebuie să iei totul de la capăt.“ Dar ce să iau de la capăt?

Aveam impresia că timpul se oprise în loc. Se întîmpla încă dinainte de moartea lui Nicola, dinainte de plecarea lui Bern, poate de cînd îmi dădusem seama că ceva nu funcționa în uterul meu. Ceasurile băteau pe vecie acea clipă.”


Paolo Giordano s-a născut  în 1982 la Torino. A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Torino şi din 2010 este doctor în fizica particulelor elementare. Giordano s-a impus ca unul dintre cele mai importante nume din literatura italiană actuală cu romanul de debut Singurătatea numerelor prime (2008; Polirom, 2018), ce a fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul Strega şi Premiul Campiello pentru debut, şi a apărut în traducere în peste 40 de ţări. Ulterior, Giordano a mai publicat trei romane: Il corpo umano (2012), Il nero e l’argento (2014) şi Divorare il cielo (Devorarea cerului) (2018). În 2020 i-a apărut volumul eseistic Nel contagio (În vremea contaminării, Polirom, 2020), ce conţine reflecţii şi analize asupra pandemiei de Covid-19. Paolo Giordano a publicat cîteva povestiri în diverse reviste literare şi a scris piesele de teatru Galois şi Fine pena: ora. În prezent colaborează la cotidianul Corriere della Sera.