Creionul de tâmplărie

Ultima carte semnată de Mircea Cărtărescu ni s-a părut una eterogenă, formată dintr-un melanj de articole, portrete în mișcare ale unor personaje importante din lumea literară românească (precum Mircea Nedelciu, Nino Stratan, Virgil Mazilescu, Ioan Alexandru, Gelu Naum dar și Gabriel Liiceanu etc) discursuri rostite în diverse împrejurări oficiale (decernarea titlului de Doctor Honoris Causa a Universității Babes-Bolyay, primirea premiilor literare Thomas Mann si Formentor) prefețe care pot fi considerate și invitații la lectură (despre Panait Istrati) articole (despre Ernesto Sabato) etc. Dar chiar și așa, rămâne o plăcere să citești ceea ce scrie probabil cel mai important scriitor (chiar dacă domnia sa se consideră cu modestie doar un om care scrie) român al momentului, al perioadei  de după 1990. Evident, clasamentele sunt absurde în viața literară românească sau de aiurea, chiar dacă există și criterii care cuantifică succesul/insuccesul scriitorului (tiraje, premii etc.). Lumea literara nu este un campionat de fotbal, până la urmă, sau întrecerea ATP la tenis.

Cărtărescu critică asaltul și dominația inculturii, din ce în ce mai accentuată și greu de suportat, atât în lume, cât și în România. Evident, pe noi ne doare România, care este foarte reală. Lumea e largă. În plus, criza provocată de pandemie va afecta radical și sectorul editorial care abia își revenise pentru că aparent, este mult mai ușor să renunți la a cumpăra o carte decât la un litru–doi de vin sau un pachet de țigarete. „Ce ciudat trebuie să li se pară copiilor de la școală (dar și părinților lor) că în manuale personajele sunt încă scriitori, matematicieni, savanți de toate felurile, că la bac nu se dă examen din viața și gândirea politicienilor, a fotbaliștilor și-a vedetelor din taboloide… Ce-i schizofrenia asta: una se vede la televizor, alta se învață în școală? Când o să se termine cu ipocrizia și-o să așezăm copiii pe un făgaș realist? De ce să învețe copii despre Eminescu și Creangă? Dac-ar trăi azi, ei ar fi niște total anonimi, profesori sau ziariști mărunți. De ce nu se suflă o vorbă în manuale despre cei ce ne preocupă cu adevărat, cei ce ne umplu viața din zori și până-n noapte: Mitică Dragomir, Oana Zăvoranu, Gigi Becali…?”

 Mircea Cărtărescu face și un elogiu scrisului și dependenței (sale) de scris „Aș continua să scriu și dacă n-ar mai exista nimeni care să știe să citească, ba chiar și dac-aș rămâne ultimul om din lume. Scrisul e un organ vital al corpului meu, o funcție vitală a lui. Să mă-ntrebi de ce mai scriu când nimeni nu mai citește e ca și când m-ai întreba de ce mai respir dacă nu mai respiră nici un om pe lume.” Scrisul este și o igienă a minții, o ordonarea a ei care nu depinde neapărat de citit/cititori. Unii încă mai scriu pentru a-și ordona viața. „Plăci groase de rugină ne-au anchilozat și spiritul, și inima, și sufletul, așa încât – la ce bun să mai scrii? Pentru cine să mai scrii? Lumea a devenit un loc al crimelor de război și-al ideologiilor totalitare, al abandonării umanismului, al inundării noastre cu dejecțiile știrilor false și-ale artei comerciale. Nivelul de educație scade cu fiecare generație nouă, numărul cititorilor descrește permanent, piața cărții se restrânge. Scriitorii nu mai sunt vedete, nu mai au vizibilitate, nu mai pot visa la glorie, notorietate și bani”. În prelungirea acestor idei pesimiste vine și fragmentul în care Mircea Cărtărescu compară evoluția vieții culturale cu cea a cimpanzeilor. Diferențele nici măcar nu ar fi atât de mari, mai ales în România „Lumea literară e o lume în mare măsură dominată de mize simbolice, deși nici cele economice, direct politice sau erotice nu lipsesc. Într-o provincie ca a noastră, lumea literară e comparabilă cu un sat în care se cunoaște fiecare cu fiecare, în care toți știu povestea tuturor (….) Conștient sau inconștient, fiecare personaj din lumea literară se bazează pe un sistem de alianțe și pe cunoașterea unei labirintice rețele de prieteni și adversari”. Putem să contăm pe faptul că Mircea Cărtărescu este un cunoscător profund al personajelor care populează viața culturală sătească românească „În lumea literară aproape fiecare personaj se consideră, în modelul său interior, un mascul dominant. Cum nimeni nu știe ce e valoarea și n-o poate cuantifica, autorii trăiesc și mor cu iluzia puterii simbolice. Chiar dacă pe moment nu par să fie remarcați și răsplătiți de comunitate, există mereu șansa ca valoarea să le fie recunoscută mai târziu când patru generații pe deasupra mea vor trece”

O carte din care vor rămâne câteva portrete creionate de Mircea Cărtărescu cu generozitate si trebuie să remarcăm faptul că autorul evită intrările prin alunecare, care se pot lăsa cu accidentări urâte la adresa nenumăraților săi detractori (care sunt doar înțepați din când în când cu delicatețe), fiind o carte pozitivă despre ceea ce/ pe cine apreciază în literatura română dar și cea universală. O carte care pe unii îi va dezamăgi, dar care nu schimbă nimic din percepția asupra operei lui Mircea Cărtărescu, solidificată înainte, care nu-i va face nici pe detractori să-și schimbe opinia și nici pe adoratori să-și continue admirația.


CODRUȚ CONSTANTINESCU este istoric şi scriitor. Volume publicate: Studii irlandeze (Institutul European, Iaşi, 2006) Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare cu Mirel Bănică, Polirom, Iaşi, 2007) Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS, între control şi propagandă  (Vremea, Bucureşti, 2013) Viaţa şi moartea în Gulag (Vremea, Bucuresti, 2015) Epistolar genevez (Vremea-2016) Pe urmele celţilor. Peripeţii şi istorii irlandeze şi scoţiene (Vremea, Bucureşti, 2017) Pedalând prin viaţă.  Jurnalul unui biciclist de cursă lungă (Vremea, Bucureşti, 2018), “Din marturiile unor contemporani la faurirea Romaniei Mari” (Ploiesti, 2019).