Cioran. Ultimul om liber, de Andrei Crăciun (fragment)

Editura Polirom vă prezintă în avanpremieră un fragment din Cioran. Ultimul om liberde Andrei Crăciun, volum în curs de apariție în colecția „Biografii romanțate”.

Fragment

După toți anii de închisoare și anii de muncă la marginea societății socialiste, după anii de insomnii, după moartea fratelui său la Paris, Relu Cioran se trezi bătrân și sfârtecat de melancolie.

Pentru Luț fusese mai ușor – era ușor să viseze de la Paris la acest Sibiu plumburiu, care pe el îl apăsa, un oraș de la marginea imperiului ridicat și pierdut de austrieci, cu ajutorul maghiarilor.

Pentru Luț fusese mai ușor – era ușor să viseze de la Paris la Șanta și la Spinarea Câinelui, la Cisnădioara și la Coasta Boacii. El le avea aici, doar picioarele să îl mai asculte și le putea vedea oricând.

Luț avusese orgoliul să se creadă Lucifer aruncat din paradis, dar aici nu era niciun paradis, nu fusese niciun paradis și nici de acum înainte nu avea să fie.

Relu trăise o viață comună celor zdrobiți de secolul XX, făcuse pușcărie, cunoscuse și binecuvântarea și calvarul mariajului, avusese o meserie și i se luase dreptul la roba avocaților.

Poate că ar fi fost mai bine să se facă, totuși, popă, ca bărbații din neamul lor, să fie prigonit, să pătimească altfel pentru ideea românească.

După ce cunoscuse Parisul, la începutul anilor 1980, ani de mari frământări sociale, de recensiune și incertitudini, în Relu începuse să dea rod sămânța îndoielii.

Ieșise afară din peștera lui Platon, cum să mai creadă în destinul excepțional al românilor? Cum să mai creadă orice?

Sfârșitul lui Luț fusese crud, un om nu ar trebui să își piardă amintirile, e cea mai mare pedeapsă, răzbunarea zeilor demenți.

Un om ar trebui lăsat să își amintească, în ultima oră, cea care te ucide, de ulița, de aleea, de strada, de bulevardul copilăriei. Nu poți să îi iei asta omului, decât dacă ești neasemuit de ticălos.

La moartea lui Luț, Relu era doborât, dar nu era învins. Îi rămăseseră atâtea de făcut! Până la urmă fusese zeci de ani un secretar pasionat al corespondenței fratelui său, avea pasiune de arhivar, iar fără el nu putea fi cunoscut pe de-a întregul Emil Cioran. Relu se simțea stăpân peste o comoară râvnită.

Ultimii săi ani aveau un rost: să se asigure că fratele său ajunge să fie cunoscut de români, așa cum a fost, în toată strălucirea minții sale fără egal.

Relu era tăcut, Luț fusese guraliv, iar sărmana Gica stătuse toată copilăria între ei ca o mediană, într-un echilibru precar, de tragică acrobată.

Dar nu fusese întotdeauna așa, în primii ani Relu era cel care nu se mai oprea din întrebări care începeau cu de ce? Iar Luț vorbea puțin, ca și cum s-ar fi gândit deja la unele răspunsuri, și chiar părea bătrân.

Apoi într-o zi, dar nu o zi ca toate celelalte, ceva s-a întâmplat și firile lor s-au schimbat între ele, în Relu nu s-au mai născut întrebări, iar Luț a început să înlăture tăcerile cu un excepțional talent în arta conversației, moștenit bineînțeles de la mama lor, Elvira.

Iar dacă Luț a avut vreo superputere, aceasta a fost: putea să vorbească până la epuizarea interlocutorului. Trecea cu o lejeritate uluitoare de la istoria republicii romane la viața sfântului Gherasim și la beneficiile consumului mierii de albine.


Andrei Crăciun (n. 1983) a studiat în România, Spania şi Israel administraţie publică, istoria ideilor şi mentalităţilor, cultură şi civilizaţie ebraică. Din 2019 este doctorand la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre biografia politică a lui Panait Istrati. Este poet, prozator, eseist, dramaturg şi gazetar. Se numără printre părinţii fondatori ai site-ului Recorder.ro. A fost desemnat cel mai talentat tînăr ziarist (2005), cel mai bun tînăr ziarist de cultură (2010), cel mai bun editorialist (2011) şi cel mai bun reporter din România (2012). Este tradus în italiană, spaniolă, portugheză şi neerlandeză în cadrul proiectului european CELA (Connecting Emerging Literary Artists). La Editura Polirom a mai publicat poemul-roman Aleea Zorilor (2017) şi continuarea sa, Şi fericirea era obligatorie (2019).