Editura Polirom vă prezintă un fragment din noul roman semnat de Tudor Ganea, Cântecul păsării de plajă, apărut de curînd la Editura Polirom, colecția „Ego. Proză”, și în ediție digitală.

„Țineți în mîini cel mai bun roman de pînă acum al lui Tudor Ganea, arhitectul convertit la proză care, după – iată – cinci romane publicate în tot atîția ani (unele premiate și deja traduse), își poate revendica lejer titlul de cel mai în formă tînăr romancier al momentului. Cu Cîntecul păsării de plajă, Tudor Ganea se întoarce la etosul constănțean explorat în cartea de debut și scrie un fel de Gangs of Constantza al tranziției sălbatice din anii ’90 în care diverse grupări multietnice de outcasts își dispută teritoriul și influența asupra Cartierului Faleza Nord. Amestecul de violență și poezie al confruntărilor de pe malul mării este memorabil și, pe alocuri, conferă acestui roman realist murdar o calitate aproape psihedelică. Ainur, protagonistul cu origini tătare ale cărui ascensiune și decădere le consemnează întîmplările romanului, este o figură deopotrivă admirabilă și detestabilă, temută și tragică, rar întîlnită în literatura română, căci singurătatea lui este egalată doar de cruzimea cu care-și face loc în viață și în moarte. Nu recomand romanul celor slabi de inimă!” (Marius Chivu)

Fragment:

„Era în floarea vârstei. Avea 30 de ani, 190 de centimetri şi 100 de kilograme când Belgin îi dăduse undă verde la fete, moment ce îi servise lui Ainur ideea verificării pe viu a fertilităţii sale confirmate până atunci de atâtea şi atâtea spermograme:

— Băiat, fuţi cât vrei, când vrei la ele. Tu eşti fratele meu din faleză, delfin de‑al nostru! îi spusese Belgin şi‑l pupase apăsat pe obraz în timpul unui chef din Mamaia, apoi îi sugerase: Vezi că aia mică, basarabeanca…

Şi încheiase descrierea fetei pupându‑şi degetele cu acel gest specific maeştrilor bucătari mulţumiţi de gustul preparatului.

Fix în seara chefului din Mamaia se împliniseră şapte ani de când se căsătorise cu Delia şi eforturile lor de procreare nu reuşiseră să treacă de liniuţa informativă a testelor de sarcină. Aşa că, odată cu derogarea sexuală dăruită de Belgin, Ainur se hotărâse să pună în practică noul său privilegiu. Începuse cu basarabeanca şi nu se mai oprise timp de douăzeci ani, continuând selectiv cu : creaţa, zdrahoanca, micuţa, blonda, păluga, tatuata, buzata, proasta, ţăranca, căloasa, ţâţoasa, ochişor, smardoaica, buciulina, pizdoasa, tupeista, hoaţa şi muta. Asta până în ziua când degetul doctorului urolog îi apăsase pe nodulul prostatic şi‑l teleportase în civilizaţia nodulilor, pe o planetă a cărei atmosferă anula orice formă de manifestare a libidoului.

În seara de dinaintea consultului soţului ei, Delia dăduse din nou sonorul televizorului la minim preţ de jumătate de oră, fără să ştie că aceea va fi ultima oară când va întreprinde acel gest ritualic pe care îl făcea de două decade. Aşa făcea de fiecare dată când Ainur se deplasa cu un etaj mai sus, în control: dădea sonorul televizorului încet. Aceea era modalitatea prin care îşi asigura cadrul în care putea desluşi sunetele împerecherii ce culminau cu urletul extatic pe care Ainur îl elibera în momentul orgasmului. Astfel, peste diversitatea vocilor din reclame, seriale, buletine meteo sau talk‑show‑uri ce ieşeau în surdină din boxele televizorului dat la minim, răzbătea, la un moment dat, răgetul baritonal al soţului ei.

— Nu pot să mă abţin, iubire! îi explica el apoi, ţinând‑o în braţe, pupând‑o şi justificându‑şi copilăreşte neputinţa de a‑şi înfrâna acea răbufnire vocal‑euforică pe care şi ea i‑o provocase şi încă i‑o mai provoca de atâţia ani.

Delia îi acceptase de douăzeci de ani infidelitatea şi o domesticise. Îi pusese lesă şi învăţase să meargă cu ea la pas încă din seara în care Belgin îi dăduse tătarului undă verde la basarabeancă – prima dintre sutele de fete ce aveau să treacă prin garsonieră în următoarele decenii şi una dintre cele nouăsprezece în care Ainur încercase să găsească o mamă‑surogat. Delia îşi dăduse consimţământul şi acceptase în viaţa sa adulterul pe care îl vizualiza ca pe un soare negru – aşa cum îl văzuse la eclipsa din 1999 – înţepenit la trei metri deasupra căsniciei lor şi iradiind raze întunecate de cealaltă parte a tavanului sufrageriei, în cei 30 de metri pătraţi ai garsonierei, unde soţul ei îşi însoţea ejaculările cu acele urlete animalice.”

Tudor Ganea (n. 1983, București) este arhitect. A debutat în 2016 cu romanul Cazemata (Polirom; tradus în 2020 în limba franceză), pentru care a primit premiul „Tînărul prozator al anului 2016” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, premiul pentru debut al revistei Observator cultural și premiul „Nepotu’ lui Thoreau” (debut) și a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor (debut). În 2017 i-a apărut cel de-al doilea roman, Miere (Polirom), distins cu premiul „Tînărul prozator al anului 2017”. În 2018 a publicat romanul Porci (Polirom), nominalizat pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2019, iar în 2019 romanul 8 (Polirom). Fragmente din romanele sale au fost traduse în maghiară, turcă, italiană, franceză, spaniolă și engleză.