Teritorii. „Istoria naturală”, de Flavia Teoc (Casa de Editură Max Blecher)
Există teritorii care se lasă cunoscute și invadate de cuvintele și de stările însoțitoare și împrejmuitoare ale poeziei, există și se fac încet, încet cunoscute toate aceste zone care sunt predispuse acestor revăsări ale acestor fapte gândite și povestite mai departe de poeți, care sunt așezate în continuare în cuvinte și propuse acestor momente de acaparare, acestor momente care se amplifică și care cresc permanent asigurând o vizibilitate din ce în ce mai mare acestui spectacol exquisite, luxuriant și întregilor lui desfășurări. După cuvinte și stări vin decorurile care se alătură și ele firesc întregului ce se formează, întregului încăput în tabloul vivant ce tocmai își așază imaginile și culorile pentru privirile și simțurile celui care le întâlnește, ale celui care se apropie și care acceptă provocarea de a păși în acest teritoriu și de a încerca să îi descifreze și să îi cartografieze cărările ce îi vor alimenta aceată călătorie împreună cu toate însoțirile ei.
Flavia Teoc își predispune poezia să se așeze pe toate aceste suprafețe și în toate aceste stări, și mai departe în fiecare dintre aceste preocupări care presupun și impun invadări și alăturări de teritorii, de suprafețe fertile pentru poezia sa și care mai departe îi pot asigura și prelungi perenitatea pentru cât mai mult timp, pe cât mai mari și mai vizibile zone ale peisajului devenit disponibil să le încadreze în toate formele de relief ale lui. Argumentele sunt împrăștiate în cuvintele ce îi alcătuiesc și îi desfășoară poezia în imediata noastră apropiere, în proximitatea dispusă și disponibilă să accepte prezența corpului cititor care urmează să își depănușeze stările pentru a înțelege și pentru a-și adăga mai apoi toate aceste întâlniri și fiecare dintre noile prezențe care se vor permanentiza, și care odată grefate pe noua epidermă se vor lăsa asimilate și vor îmbogăți noua structură cu înțelegerile lor.
Vei citi această scrisoare la strălucirea borcanului
cu miere
Mișcându-ți pupilele de la stânga la dreapta, tăind
fâșii prin lumina
pământească a soarelui digerat de gușa albinei,
la ora când gheața
Trece dintr-o fereastră în alta ca un talaz de boturi
umede
Sau o vei citi cu voce tare până când cuvintele
se vor vedea
În trup plutind prin aura onirică a craniului tău
sau până când te vor părăsi
Ca o coadă de cometă fugind de propriul cap.
Așa vei citi această epistolă, dacă o voi scrie
cândva.
Istoria naturală ne propune o lectură întinsă, dar și una intensă însoțite de noi și noi descoperiri și încercările lor de a ne apropia de noile înțelegeri ale acestor structuri care ne invadează și care se lasă văzute în corpul poemelor acestei cărți, în fiecare dintre alăturările pe care autoarea le-a făcut posibile odată cu fiecare cuvânt ce își caută așezarea sau tiparul în care aceste stări ale așezării să devină posibile și să se mute din formele imateriale în acelea vizibile și disponibile ale cunoașterii, și ale oricărei apropieri care poate să se întâmple și să aibă loc mai departe.
Cu o precizie chirurgicală
Zâmbetul tău
Deschide o copcă
În ceața dimineții
Nimic nu se fragmentează, totul se mută într-o stare de corp cu mișcări și cu pași care mențin intensitatea și constanța invadărilor, precum și cunoașterea teritoriului care se tot descoperă și care se propune coerențelor impuse de ele, iar mai departe toate sunt fluentizate, fluidizate și făcute ușor de (re)cunoscut și de cuprins în fiecare dintre stările lor disponibile de a se lăsa văzute, înțelese, alăturate și adăugate.
Dacă frigul din stradă
Nu poate să umple o cană
Cu vin
Atunci cum să agăți
În cuier, la intrare
O stare de melancolie?
Istoria acestor pași, istoriile acestor cunoașteri se adaugă celor deja existente, se suprapun peste straturile pe care le-au întâlnit și fac astfel ca un dialog al sedimentelor să se facă auzit și văzut totodată, iar fiecare foșnet se multiplică în imagini care transformă totul în culori din ce în ce mai pregnante și mai dispuse să își traducă strălucirile în coduri diversificate, în acelea care vor sta și în care le vor rămâne încifrate toate mișcările și așezările acestor teritorii, mișcări care s-au putut muta în cuvintele și în stările poeziei gîndită, trăită și scrisă de Flavia Teoc și transmise și mutate astfel în senzorii disponibilizați și inervați astfel ai cititorilor ei.
Îngerii mei îmi spun că semănăm
Tot mai mult. Că aerul gol
Lăsat în urma zeilor
Îmi recunoaște chipul…
Istoria naturală este povestea descoperirii și a invadării acestor teritorii disponibile ale simțurilor adormite până acum și care și-au disponibilizat din acest moment epidermele protectoare fiecărei dintre aceste impregnări, fiecărei așezări și pătrunderi care s-a putut materializa și impune odată cu toate aceste cuvinte.
Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște
studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București
colaborări și activitate: radio, edituri, publicații
editor: Logos, Indagatoris
nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).
sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.
despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.