Timpul își asumă poveștile și își caută autorii care le pot apropia cât mai mult de cuvinte și mai departe de posibilitățile lor de a le pune și a le păstra în chihlimbarul mereu disponibil al memoriei pentru ca ele să poată fi văzute cât mai mult și purtate prin vremuri cât mai departe, pentru ca înfășurarea lor în structurile dense ale cronologiei să rămână, să nu se lase duse în zonele reci ale uitării, ale anihilării.

   G., romanul (a)temporal al lui John Berger își face vizibilă fiecare dintre înfășurările în care își așază poveștile, în care își îmbracă personajul asigurându-i astfel protecția necesară traversării fiecărui pliu de și din timp pe care călătoriile vieții lui i le-au pus la îndemână. Am simțit că traducătoarea cărții, Ioana Văcărescu se lasă prinsă în această înfășurare, în vâltoarea ei lentă și că așa a reușit să își găsească până la urmă propriile căi prin care să aducă povestea acestui curajos și fascinant necunoscut în limba română. I-am scris și i-am trimis următoarea întrebare:

Cum ai simțit și cum ai trăit aceste scufundări în toată această vâltoare istorică întreținută de poveste, de timpul ei și trăite de tine în limba autorului, mai departe în aceea în care ai adus-o, în care ai mutat-o firesc și împrumutându-i desigur energiile necesare înțelegerilor tuturor acestor experiențe, iar mai departe și povestea traseului parcurs ca traducătoare a lor pentru a le face cunoscute?

   Încercând această apropiere de cine a tradus se poate simți mai departe apropierea de cine face poveastea, de personajul care de acum își ia alături cititorul în traversările și în desfășurările lui prin porțiunile de istorie și de timp prin care trece, prin toate aceste vămi scrise, iar mai departe se impune pregătirea pentru primirea și înțelegerea răspunsului pe care l-am găsit în următoarele cuvinte:

           I.V.: Vâltoare istorică… n-am simțit-o ca pe o vâltoare, ca să fiu sinceră, am abordat foarte pragmatic plimbarea prin(tre) evenimentele istorice, mi-a plăcut, m-am documentat. Am admirat măiestria cu care a țesut Berger povestea, trecând firul vieții unui veșnic distrat și îndrăgostit G. Prin firele (încurcate ale) istoriei anilor tulburi pe care i-a trăit: epoca lui Garibaldi, revolta de la Milano din 1898, primul zbor peste Alpi, Războiul Burilor. Am și aflat „episoade” din istorie pe care nu le știam, absolut fascinante, cum a fost pasajul despre marea halucinație Amaxosa: un trib întreg, o comunitate din Africa de Sud, a murit de foame după ce și-a ars recoltele și și-a sacrificat vitele, oamenii fiind mânați de convingerea că acest gest de renunțare le va duce noi și impresionante bogății, precum și eliberarea din jugul coloniștilor albi- pentru că asta le  făgăduiseră spiritele care li se arătaseră în viziuni

   Aceasta este povestea apropierii de ceea ce a făcut să se nască acest text, această poveste și fiecare dintre momentele lumii care i-au încurajat aceste apariții în alcătuirile lui, care i-au încurajat mișcarea prin fiecare dintre aceste densități diversificare ale spațiului întins care le găzduiește și care le propune menținerea în continuare în această grea și intensă plasă a lor desfăcută și propusă înțelesului nostru de traducătoarea lor, de cea care a făcut primul gest și pas al apropierii și care a reușit să îi prindă și să îi mute cadența și ritmurile în apropierile și la îndemâna înțelegerilor noastre. De aici se poate merge mai departe, cât mai în adâncimile propuse de suprafețele întinse și vizibile ale teritoriului dezvăluit de traducere:

I.V.: În schimb, ce am trăit personal, sau ce am înțeles mult mai personal ține de felul în care analizează Berger fiecare personaj și relațiile dintre personaje. Am avut sentimentul că disec identități nu doar ale personajelor lui, ci pe ale oamenilor din jurul meu, al nostru, că studiază (da, într-o operă de ficțiune!) și critică roluri de gen, chestiuni politice și sociale, suferințe, clișee și condamnări omniprezente, povești vechi de când lumea. Unele m-au frustrat, altele mi-au adus niște „momente Aha!”, cu altele m-am luat la trântă pe plan literar, fiindcă frazele lui Berger sunt atât de simple și atât de complexe, în același timp, încât e nevoie de o acrobație a imaginației ca să te asiguri că nu ratezi niciunul dintre posibilele înțelesuri. Nu pot decât să sper că am făcut o treabă bună și că, așa cum spui tu, am reușit să-i împrumut textului energia, cadența și suflul limbii române, fără însă a lăsa pe acolo și vreo figură de stil de-ale mele.

   Astfel înfășurarea își face cunoscute contorsiunile toate, fiecare dintre mișcările care prind și care aduc aproape personajul și mișcările lui în fiecare gest impus de text, de traducerea lui și de acomodarea lui cu noua limbă, aceea în care fiecare cuvânt care îl poate conține și mai departe arăta și menține vizibil pe parcursul întreg al lecturii, al atașărilor și al evadărilor din și dintre spațiile ei. Despre toate acestea, aceste cuvinte:

I.V.: Tot de speranța asta se leagă, cumva, și drumul spre a face cunoscută cartea, ca traducătoare. Am fost onorată să fiu invitată la un club de carte (și în mijlocul unei minunate comunități iubitoare de carte, Reading Is Cool) unde am vorbit despre G., să scriu câteva texte, să povestesc despre roman și despre lupta palpitantă care a fost traducerea lui. Sper să mă descurc bine, nu-i un lucru cu care sunt obișnuită, dar e atât de important să vorbim cât mai mult despre cărți, despre munca celor care fac cărți – de la traducători, redactori, corectori și până la cei care gândesc machetele, coperțile și campaniile de promovare – , încât sunt bucuroasă să răspund ori de câte ori sunt invitată…

   A fost, este, să zicem, un dialog, o însoțire a cititorului cu persoana care i-a înfățișat cartea, personajul ieșit din comun al ei și fiecare cuvânt în care a a fost înfășurat de plasa poveștii, în care a fost strâns de nodurile ei și ținut astfel treaz cât s-a putut pentru a-și duce la capăt toate activitățile și rolurile în care a fost invitat și aruncat de autorul lor. Scrierea este un act special, traducerea este un act special, acte care ne înfățișează fiecare înfășurare a unui text special, și tot așa. Munca se mută uneori firesc în plăcere și rezultatele acestor mereu noi provocări se lasă disputate de fiecare emoție provocată de descoperirea și lectura lor. G. este un roman care ne face cunoscut un personaj nefiresc de puternic în fiecare dintre înfășurările timpului care îl prind și care îl păstrează vizibil în toate suprafețele istoriei pe care o înfățișează, pe care o învie, iar Ioana Văcărescu reușește să se adauge firesc tuturor acestor mișcări și astfel să le aducă la îndemâna lecturii noastre întregi și înfășurate în toată strălucirea și frumusețea pe care le-a dat-o autorul lor.

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

editor: Logos, Indagatoris

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.