„ – Ce rol a jucat credința în toată perioada de captivitate? A jucat vreun rol?

– Acolo am constatat ce suport moral poate să fie credința. Nu a existat sărbătoare – Paște, Crăciun și sărbători de peste ani – când unul dintre cei 24 de preoți să nu vină prin bordeie la noi să ne rugăm împreună, să ne cerceteze sufletele. Puneam pături să nu se vadă pâlpâirea de lumină de la feștilele făcute de noi din măduvă de oase de la popota rusească. Seara venea preotul și citea rugăciunile pentru sărbătoarea zilei. O vreme nu putea să oficieze liturghia pentru că nu avea Sfântul Antimis – dar apoi am făcut rost de moaște de la prizonierii unguri, necesare pentru antimis. De fiecare sărbătoare, de Paști, de Crăciun, preoții veneau și făceau slujba, ne-nchinam, cântam „Hristos a înviat” la Paști, colinde de Crăciun.

– Toți deținuții?

– Toți, majoritatea, chiar voluntarii nu-ndrăzneau să-și renege credința în fața noastră. Credința ne-a unit oarecum pe toți, pentru că nu mai eram așa de aprigi împotriva lor. Nu făceam ca ei, dar știam că nu trebuie să îi judecăm. Pe unii, care după ce semnaseră ne mai și turnau relatând ce vorbeam, i-am calificat însă drept trădători. Îl toleram pe cel care-și vedea de semnătura lui și tăcea din gură, dar mă indigna cel care, după ce făcuse pactul cu dracul venea să-mi facă mie propagandă că sunt un dobitoc că nu semnez.

Până ce s-a terminat războiul, rugăciunile și manifestările astea religioase le făceam pe ascuns, să nu știe, să nu vadă, să nu audă rușii, le făceam noaptea, pe-ntuneric, venea preotul, citea rugăciuni. Cu trei-patru luni înainte de terminarea războiului, am aflat despre articolele din vest care criticau interzicerea serviciului religios, interdicția preoților și despre propaganda atee ce ni se făcea. Aflasem indirect din lecturile din presa sovietică. Am spus în fiecare zi, nu o dată pe săptămână, venea comisarul și ne citea articolul de fond din Iskra (Scânteie, în lb rusă), din Scânteia lor. Printre rânduri, am remarcat că încercau să combată articolele din vest, unde se spunea…

– Adevărul.

– Adevărul despre regimul din lagărele de concentrare sovietice.”

Iadul alb de la Câmpulung la Cercul Polar. Doina Alexandru în dialog cu Titi Georgescu, Editura Vremea, București, 2019.

Regelui să-i dăruiești viața și averea, dar onoarea este patrimoniul sufletului și sufletul îi aparține numai lui Dumnezeu.” – acest motto îl caracterizează integral pe eroul acestor povestiri.

A fost dispus să-și dea viața pe front în război pentru Rege și țară, averea din moși-strămoși i-a luat-o statul comunist, dar onoarea nu i-a răpit-o nimeni, niciodată. Nu a acceptat să-și calce jurământul depus ca să-și scurteze măcar cu o zi robia în Gulagul sovietic, iar sufletul și l-a păstrat neprihănit pe pământ aproape un secol, știind că aparține numai lui Dumnezeu.