Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de față depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului. Ea reunește o suită de contribuții relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, și, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune și claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecției culturale, istorice și sociale. Produse ale unui orizont temporal prin excelență impredictibil, textele descifrează, în fundalul anxietăților cotidianului, valențele revitalizante, constructive, ascendente conferite de actul artistic existenței umane.

„Lunar colaborez la revista Dilema veche, încercînd să sesizez secvențe importante din viața culturală europeană și să restitui evenimente biografice legate de întîlniri cu artiști, de călătorii marcante, de spectacole de excepție. Astfel se constituie un mozaic personal ce reunește fragmente disparate, dar asociate prin implicarea acestui spectator ce sînt pe «scena lumii». Shakespeare spunea că «lumea e o scenă» pe care sîntem actori și totodată spectatori – cînd jucăm, cînd privim, permutație nesfîrșită care ne invită să asumăm ca destin conversiunea funcțiilor și vertijul contrastelor. Pe «scena lumii», plăcerea provine din bucuria clipei și din caruselul neobosit al vieții. Este ceea ce vrea să confirme această sumă de eseuri.” (George Banu)

Fragment din eseul „Bibliotecile unei vieţi”

„Evident că ştiu ce a scris Borges despre bibliotecă şi că am răsfoit paginile banale înnegrite fără reţinere de cel care se declară a fi discipolul său, Alberto Mengual, evident că l-am iubit pe Umberto Eco văzându-i biblioteca personală organizată ca un adăpost antiatomic, refugiu în faţa bombardamentelor mediatice, evident că am intrat în biblioteci mitice, ca cea frecventată de Beckett la Dublin sau cea convertită în teatru la Buenos Aires, evident că biblioteca, cel puţin pentru jumătate din viaţa mea, mi-a fost şi îmi rămâne partener… E în spatele meu, în jurul meu, dar niciodată în faţă, căci prefer privirea spre geam, spre exterior, pe fondul securizant al cărţilor din interior. Biblioteca e şi rana mea, căci o iubesc, dar nu o stăpânesc. De aceea am încercat să împărtăşesc experienţa lui Walter Benjamin, citindu-i eseul Azi îmi pun în ordine biblioteca… Nu a reuşit, cum nici eu nu am reuşit. Iată un alter ego. Vizitându-l odată, la sugestia lui Mircea Eliade, pe marele antropolog al religiilor, Georges Dumézil, haosul din biroul lui m-a ameţit şi, panicat, l-am interogat, iar el mi-a răspuns: „Eu ştiu unde se află cărţile şi, dacă nu ajung să scot una din mormane, o cumpăr din nou”. Nu i-am uitat principiul şi, deseori, vinovat, l-am adoptat! În ciuda acestei senzaţii cataclismice, textele lui savante erau strict documentateşi bibliografiile perfect organizate! Haos, haos, nu am văzut unul egal decât o dată, în vizită la Cioran. La el, biroul de lucru impresiona prin ordinea monastică, o chilie cu covoare şi ceramici sibiene, dar, printr-un hazard, vrând, în anii 1990, să caute o carte pentru a o oferi Bibliotecii Fundaţiei unde „îşi tocise coatele”, l-am însoţit în camera vecină, unde cărţile îi erau răvăşite şi azvârlite brambura, parcă printr-un refuz şi o… eliberare! Comportament bipolar faţă de scris! Ianus bifrons… aforismele lui obsesiv sculptate se iveau, deci, din ruina bibliotecii. Dezordinea nu e neapărat infecundă! La nici unul dintre cei doi practicieni ai vraiştei. Odată, la Constanţa, în noaptea în care Armstrong a păşit pe lună, am luat – pentru a nu adormi –, o carte din raftul unei biblioteci minuscule pe care, a doua zi, gazda o inventaria cu suspiciune. „Ce faceţi?”, am întrebat-o. „Număr cărţile din biblioteca fetei. Erau treizeci şi una. Şi acum nu găsesc decât treizeci.” „Una e la mine. Nu vă neliniştiţi!”, am asigurat-o eu. Apoi m-am întrebat: dacă biblioteca ideală ar fi cea condensată, redusă la esenţial? În cea a lui Shakespeare – cel presupus a fi fost el – nu s-au găsit decât 36 de cărţi… Cine îndrăzneşte să atingă o asemenea concizie? Doar exilaţii… Brecht, fugind din Germania nazistă, nu şi-a luat cu sine decât volumele de poezie chineză. Da, însă reducţia maximală a bibliotecii pe timp de pace, iar nu de fugă, e consecinţa unei aspiraţii la esenţa indestructibilă.”

George Banu este eseist și profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural. Coordonează colecția „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universități românești și europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2020 revista Secolul 21 i-a consacrat două numere în seria „Contemporanul nostru”. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. De același autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire și neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014) și Scena lumii (2017).

George Banu, Viaţă şi teatru pe Scena lumii, Editura Polirom, Colecția Ego-grafii

Carte publicată și în ediție digitală