Dan Lungu în dialog cu Cătălin Sava la Cărturești Palas Iași

Joi, 16 iunie, ora 19.00, pe terasa Librăriei Cărturești Palas (Str. Palas 7 A, Iași), Dan Lungu în dialog cu Cătălin Sava pornind de la romanul Șoferul din Oz, Editura Polirom 2022

Invitat: Pavel Lucescu

Noul roman al lui Dan Lungu ne propune o incursiune la firul ierbii în lumea politico-interlopă postcomunistă, spre începuturile capitalismului autohton. Sergiu, Sergio sau Sergiulică este șofer, bodyguard, spărgător de lemne pentru grătar, secretar de stat, adică om bun la toate în preajma puterii. Povestea lui ne duce de la găștile de cartier până la ministere și locuri discrete unde se iau decizii și se pregătesc tunuri.

Cu o perspectivă postmodernă, implicit ironică, Șoferul din Oz combină povești de dragoste și de familie cu radiografia oblică a puterii și lupta personajului principal pentru cucerirea normalității în vremuri tulburi. O carte din care nu lipsesc umorul, duioșia și nici dimensiunea documentară.

Ca în majoritatea romanelor lui Dan Lungu, te amuzi, te emoționezi și afli o sumedenie de lucruri incredibile despre lumea în care trăiești.

Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciați scriitori români, cărți ale sale fiind traduse în numeroase limbi. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieți de gașcă (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013), Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008) și Părul contează enorm (2019), romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012), Sunt o babă comunistă! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017), Cum să uiți o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011), În iad toate becurile sunt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014), Fetița care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ed. a III-a, 2018) și Pâlpâiri (2018), precum și cartea pentru copii Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătățuri trăsnite (2021). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism (2008, în colab.), Str. Revoluției nr. 89 (2009, în colab.), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (2014, în colab.) și Cartea copilăriilor (2016, în colab.). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez.