Ce înseamnă pentru tine și cum a debutat această editură, Cărțile Tango?

Am debutat în zona publicațiilor periodice și am făcut, mai întâi, publishing pentru revista pe care o realizam, revista Tango, care a devenit, între timp, revista Tango-Marea Dragoste. Inițial, nu mi-am pus problema de a intra în zona editării de carte, dar, după ce am publicat prima mea colecție de povestiri la o altă editură, am constatat că știu mai mult ca oricine despre cum se redactează, editează și pregătește pentru tipografie o carte, întrucât, la nivel tehnic, experiența de publisher de publicații glossy este mult mai complicată decât aceea de publisher de carte. Sigur că este o altă zonă culturală, dar formația mea de filolog și nebunia mea de cititor ahtiat după cărți bune m-au ajutat mult să fac trecerea asta. De fapt, nu a fost o trecere, ci o extindere. Pasul următor a fost să public propriile mele cărți și cărțile colegelor mele de atunci la editura noastră și, la debutul editurii, am publicat și lansat simultan patru cărți, semnate de Simona Catrina, Mihaela Leventer, Aurora Liiceanu și de mine, într-un eveniment somptuos – spun asta nu ca să mă laud, ci ca să-mi mai alin dorurile de întâlnirile de altădată – la Teatrul Național. Ce vremuri! Apoi am fost toate patru autoarele la o emisiune Nașul, a lui Radu Moraru, la B1 Tv, și am sărbătorit televizat. Eheu fugaces…

Au fost deci patru prime cărți, nu doar una.

Da, am publicat atunci, la nou înființata Editură Cărțile Tango, romanul meu „Noi suntem zeițe”, „Care pe care – femei și bărbați”, culegerea de povestiri semnată împreună cu Aurora Liiceanu, „Sex în (per)versiune clasică” a Simonei Catrina – și am adus-o pe Simona Catrina din Canada ca să ne fie alături la festivități! – și volumul „Clipă, treci, sunt atât de frumoasă”, al Mihaelei Leventer. Așa am început.

Care a fost rolul Simonei Catrina în toată această aventură editorială?

Simona Catrina nu era în țară în anii aceia, dar păstram legătura extrem, extrem de strâns, ne sfătuiam în toate, vorbeam și ne scriam zilnic, a fost o perioadă de mare dragoste pentru și între noi. Nu m-a ajutat, concret, cu ce aveam de făcut atunci la nivel administrativ, pentru că ea însăși se lupta cu niște publicații canadiene, cu un ziar românesc pe care îl edita acolo, deci era și ea tot un fel de publisher/editor, dar peste Ocean. Rolul ei în proiectele mele a fost, însă, întotdeauna, extrem de important, eram mai curajoasă, mai deșteaptă, mai îndrăzneață știind că ea e undeva pe lumea asta și îmi răspunde la fiecare neliniște, domolindu-mi-o sau ajutându-mă s-o preschimb în subiect pe marginea căruia să râdem mult și hohotit,  stând de vorbă cu orele la telefon în convorbiri transcontinentale…

De-a lungul timpului, care au fost aparițiile cu care te mândrești?

Am publicat la Editura Cărțile Tango nu doar cărțile scrise de mine și de Simona Catrina, ci și, foarte curând după ce ne-am lansat, i-am propus Ninei Cassian să îi reedităm mai multe titluri și sunt nespus, nespus de mândră că a acceptat. Bine, recunosc și că i-am propus într-o manieră greu de refuzat, m-am dus până la ea, în New York, i-am bătut la ușă și i-am spus cât de mult o iubesc. Și ea m-a crezut, căci era adevărat, o iubesc pe Nina Cassian din primii ani de viață, am crescut cu cărțile ei pentru copii și le-am învățat versurile pe dinafară, iubirea pe care i-o port a fost dintotdeauna adâncă și autentică, nu ar fi avut cum să nu o simtă! I-am și arătat concret, palpabil, cât de mult o iubesc, făcând din dragostea mea covorul roșu al întoarcerii Ninei Cassian în țara ei și, o spun cu smerenie și cu bucurie, în atenția publicului. Prima reeditare a fost cartea „Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru”, un reper al copilăriei mele, au urmat volumul de versuri „Spectacol în aer liber – o altă monografie a dragostei” –  și cel de proză „Confidențe fictive – Atât de grozavă și adio” și, după aceea, jurnalul Ninei, splendidul și îndrăznețul ei jurnal, „Memoria ca zestre”. Pentru toate reeditările am organizat lansări fastuoase, la care am avut grijă ca Nina să se simtă ca o regină, i-am comandat rochii de catifea, cum îi plăceau ei, parfumuri fine și sticle de whisky bun, iar evenimentele le-am făcut la Sala Rondă de la Intercontinental, cu public ales și onoruri pline de emoție.  „Și nu voi ca să mă laud”, dar chiar a fost frumos, a fost foarte frumos, Nina a fost emoționată și bucuroasă. Și-a revăzut atunci prietenii dragi, am organizat întâlniri cu cei pe care Nina îi iubea și a vrut să îi revadă, iar marea coregrafă Miriam Răducanu a venit și a organizat un spectacol de versuri și dans numai pentru Nina și soțul ei Maurice – la care am asistat și eu, ce regal! – în care superbul și talentatul Lari Giorgescu a dansat, pe un cearșaf alb, numai pentru noi, în apartamentul Ninei de la Inter… Trebuie să se fi înscris undeva în lumina eternității clipele acelea de măreție și de bucurie, chiar dacă mintea le-a uitat. Cum zicea Nina…

“Și dacă e dezamăgită carnea

(de fapt, strivită, ruptă în bucăți)

rămâne Duhul,

alcoolul verde

al fructului ce-am fost cândva…

Citește-mi cartea și-mbată-te

de-aroma cărnii mele.”

Luna aceasta ai publicat două cărți – „Trei proaste” (împreună cu Dara Codescu) și „Nina Cassian- O mie de poeme”. Să vorbim mai întâi despre prima carte…

După ce am pierdut-o pe colega și prietena mea, Simona Catrina, eu și mama ei, Dara Codescu, am avut de ales dacă să înnebunim de durere sau să încercăm să preschimbăm urletul din noi în altceva, în ceva mai frumos și, poate, mai folositor. Așa s-a născut prima noastră carte scrisă împreună, „Simona”, pe care am lansat-o anul trecut, iar după ce am terminat de scris și am încheiat seria de întâlniri cu cititorii noștri – ce norocoase am fost că am prins vremurile de dinainte de pandemie și am putut merge în mai multe orașe! – am simțit nevoia să ducem mai departe șirul mărturisirilor noastre în trei, ne-a fost dor să mai scriem împreună, ne-a fost dor mai departe de Simona, așa cum ne va fi mereu… Așa s-a născut cel de-al doilea volum scris la patru mâini și trei suflete, fiindcă Simona e mereu cu noi, și ca energie, și prin textele ei grozave pe care noi le-am intercalat în carte, ca pe niște răspunsuri date înainte de timp întrebărilor noastre prezente. Și, culmea!, deși sunt cărți născute în circumstanțe cumplite, nu sunt deloc cărți triste, sunt vii, sunt alerte, sunt pline de povești de dragoste și anecdote amoroase uimitoare, te fac să râzi de multe ori, să te crucești, adesea, să citești cu mâna la gură! Și să plângi, câteodată, sigur, că așa se îmbină toate, și în scris, și în viață…

Și cartea cu poemele Ninei Cassian?

Nici iubirea mea pentru Nina Cassian, născută în copilărie și preschimbată, lucid și bucuros, în mare dragoste a vieții mele, nu va înceta niciodată. Niciodată! Eu nu-mi iau iubirile înapoi, ce-am iubit, iubit rămâne. Din iubirea și din admirația mea s-a născut antologia „Nina Cassian – O mie de poeme”, o antologie cuprinzătoare, care are 700 de pagini, un volum care să ofere o imagine cu nenumărate nuanțe și armonii a unei opere grandioase, insuficient cunoscute până acum. Eu am simțit că Nina Cassian nu este îndeajuns de iubită doar pentru că nu e cunoscută, oamenii nu au unde să o citească pe îndelete, nu erau pe piață cărțile ei splendide, iar sufletele cititorilor nu aveau unde să întâlnească sufletul acestei mari artiste care s-a autodefinit și redefinit în repetate rânduri prin creația ei. Pentru că, de fapt, cu fiecare volum al său, Nina Cassian a scos la iveală câte o altă fațetă a talentului său prodigios și a minuțioasei sale introspecții poetice. O să vedeți asta străbătând antologia despre care vorbim, adevărul este că, în poezie, Nina Cassian nu s-a repetat, ci s-a reinventat, într-un joc al creației extrem de complex și niciodată contrafăcut. Sunt fericită că astăzi, prin intermediul acestei apariții a Editurii Cărțile Tango, Nina Cassian poate fi citită, cunoscută, admirată, iubită, recunoscută și recompensată la justa valoare de lumea literară românească și de cititorii iubitori de poezie. Recunosc că am fost inspirată în acest demers de apariția documentarului de lung metraj despre Nina Cassian, „Distanța dintre mine și mine”, al Monei Nicoară, al Danei Bunescu, al Adei Solomon. Am înțeles, văzând filmul lor splendid, că se poate face, în continuare, mult, și mai mult pentru Nina, că deși a fost nedreptățită prin critică injustă, priviri superficiale, prin ignorare sau uitare în timpul vieții, are în continuare enorm de oferit și noi avem enorm de primit de la ea… Neapărat să vedeți filmul, și veți înțelege ce spun. Și să citiți antologia „Nina Cassian – O mie de poeme”, o puteți comanda online, printr-un e-mail trimis la distributie@revistatango.ro! Și mai doresc să spun să nu uităm că dincolo de poezie, ca instrument al expresiei sale artistice, Nina Cassian a fost o muziciană de prim rang, pianistă și compozitoare – de asemenea nerecunoscută în mediul cultural românesc, dar ale cărei compoziții au avut parte de câteva interpretări de mare virtuozitate în prestigioase teatre muzicale internaționale – și o graficiană strălucită, care și-a ilustrat singură câteva dintre volumele sale sau a îmbinat desenul cu poemul, într-o serie de creații nonconformiste ce ar merita, la rându-le, adunate și admirate. Și înalț mereu o rugă către cer, către Dumnezeu și zeițele editurilor care or sta acolo, frumoase și binevoitoare, în bibliotecile celeste, să mă ajute să duc la bun sfârșit și alte proiecte legate de Nina, să găsesc compozițiile ei și să găsesc muzicienii potriviți care să ni le redea… Și nu doar asta, Nina Cassian mai are multe fațete de înțeles și de admirat.

Cât timp ți-a luat – pentru că este un volum consistent – să aduni, să  editezi această carte?

Proiectul a stat în mintea mea câțiva ani, dar, ca lucru efectiv, cu mine așezată în suflul, în aura, în lumina Ninei Cassian și, desigur, cu nasul în cărțile ei, i-am dedicat, neîntrerupt, opt luni, cu zilele și nopțile lor. De dinainte de intrarea în pandemie am început să lucrez. Asociația Culturală Essentia din Buzău, o asociație condusă de o împătimită iubitoare și cunoscătoare a operei Ninei Cassian, doamna Clara Jilavu, mi-a înlesnit procurarea tuturor cărților Ninei, și a celor rare, care se găseau doar în celelalte părți ale lumii sau în cele mai ascunse și scumpe anticariate. Și sunt bucuroasă și recunoscătoare că am avut, de la bun început, stabilit și parteneriatul cu compania Julius Meinl, cei care își însoțesc ceaiurile divine și cafeaua excepțională cu poezie bună, sunt mari iubitori de cuvânt și au multe proiecte în care însoțesc aromele fine ale ceaiurilor sau cafelelor cu parfum nobil de poem. Datorită acestui parteneriat valoros am știut de la început că sunt pe drumul bun, că voi putea publica în siguranță volumul, în condiții grafice de mare calitate, având alături o echipă de redactori pasionați și de graficieni talentați. Și, în ciuda vremurilor grele pe care le străbatem, într-o fereastră deschisă spre libertate la începutul toamnei, am avut parte și de câteva lansări cu public, cu multă emoție și cu daruri frumoase de la Julius Meinl oferite cititorilor noștri și tot în parteneriat cu ei încep săptămâna aceasta o serie de lansări de carte virtuale, în cadrul cărora vor lua cuvântul mari personalități culturale care au cunoscut-o și o iubesc pe Nina Cassian, scriitori, critici, cineaști de prim rang, cititori avizați și pasionați… Sunt bucuroasă, sunt mândră, sunt emoționată. Urmăriți, vă rog, proiectul online „Nina Cassian – O mie de poeme și o mie de iubiri”, vă promit câteva întâlniri de mare frumusețe!

Ce cărți urmează să apară la Editura Cărțile Tango?

Doar cărți făcute cu mare entuziasm și cu multă iubire. E pe punctul de a intra în tipar o carte splendidă a Georgianei Spătaru, „Exerciții de fericire” – o carte luminoasă, serenă, înălțătoare și strălucitoare, de care avem mare nevoie cu toții și care, garatat, ne va însenina sufletele cu frumusețea ei. Eu, când am citit manuscrisul Georgianei Spătaru, i-am spus că ideile și ritmul frazelor sale mă trimit cu gândul la profunzimea și noblețea zicerilor lui Osho… Ea a râs, dar eu am dreptate…  Și este încă în lucru o bijuterie editorială la care lucrez de mai multă vreme împreună cu Dara Codescu, o carte a celor mai frumoase texte ale Simonei Catrina, o antologie fascinantă, care să îngăduie cititorilor să se bucure pe îndelete de talentul fără egal al scriitoarei și jurnalistei excepționale care mie și mamei ei, Dara Codescu, ne-a făcut darul unei prietenii și al unei iubiri înălțătoare și cititorilor de limbă română cadoul unor pagini spumoase, pline de umor dulce-amar, inimitabil, de hohote de râs inteligente, de zâmbete care dor, de revelații care ne deșteaptă și ne scutură de nepăsare. Va fi încă o carte valoroasă pe care ne pregătim să o lansăm. Suntem o editură mică, dar cu proiecte ambițioase și prețioase, iar cititorii noștri sunt încântați de întâlnirea cu noile noastre apariții, iar ca dovadă stau comenzile și precomenzile care ne asaltează, ne bucură și ne încurajează… Străbatem vremuri grele și toți avem nevoie de încurajări și de susținere, de vorbe bune și de rezultate bune și, bineînțeles, de frumusețe, de cât mai multă frumusețe…