Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat de Aurora Liiceanu, apărut de curînd la Editura Polirom, şi în ediţie digitală.

Astăzi, cînd celebritatea este considerată ca fiind echivalentă cu succesul în viață, cine mai vrea să fie anonim? Oamenii își postează opiniile și fotografiile pe rețelele de socializare, în speranța că le vor vedea cît mai mulți și că vor ajunge astfel vedete, chiar dacă la nivel micro. Cînd o asemenea mentalitate devine dominantă, o atitudine ca a Gretei Garbo poate părea de neînțeles. Artista care strălucea pe ecrane în anii 1920-1930 era renumită pentru insistența cu care își apăra viața privată de indiscreția jurnaliștilor și a fanilor: nu dădea interviuri și nici autografe, nu participa la premierele filmelor sale, nu permitea să fie fotografiată pe stradă. Intrigată de personalitatea ei, Aurora Liiceanu face o analiză a fenomenului celebrității, de la imaginea pe care vedetele aleg să o prezinte publicului pînă la avantajele materiale și costurile psihologice ale faimei. În seria de personaje celebre îl regăsim pe Jack Spintecătorul, cel căruia nimeni nu i-a văzut vreodată chipul, dar întîlnim și vloggeri de succes ca Zoella sau Selly.

Din cuprins: Cine era Greta Garbo? • Singurătatea: realitate sau strategie publicitară? • Un dublu mister: imaginea pe ecran și anonimatul în viață • Sindromul eroului și Jack Spintecătorul • Misterul și cultura imaginarului • Costurile psihologice ale celebrității • Microcelebritățile și efemerul

Fragment

„Orice psiholog recunoaște că oamenii sunt foarte diferiți, deși seamănă între ei. El își dă seama că unii au particularități de personalitate care sunt exagerate, dar care nu sunt considerate tulburări psihice pentru că acești oameni funcționează în viață, se descurcă, sunt adesea tolerați de cei din jurul lor, dar sunt etichetați ca fiind prea lacomi, prea dependenți de alții, prea dornici de putere, prea dornici de iubire etc.

Aceștia nu constituie pentru psihiatri cazuri pe care să le ia în considerare. Am dorit să abordez aceste sindromuri neconvenționale, care nu intră în repertoriul de tulburări psihice incluse în nomenclator.

De pildă, lăcomia. Cu toții am putea identifica un sindrom al lăcomiei de bani pe care să‑l numim sindromul Hagi Tudose. Nuvela cu acest titlu a scriitorului Barbu Delavrancea descrie un sindrom, cel al patimii pentru bani. Sau am putea să‑l numim sindromul Midas, după regele din mitologia greacă dornic să aibă cât mai mult aur și căruia zeii i‑au dat puterea de a transforma în aur orice atingea. Dar, până la urmă, nu putea nici mânca, nici face altceva, pentru că totul se prefăcea în aur.

Am putea vorbi despre sindromul Pollyanna sau viața doar în roz, despre faptul că unii oameni nu văd viața decât ca pe ceva minunat, sunt excesiv de optimiști și nu au acces la tristețe. Ei văd doar partea bună a lucrurilor.

Despre marii mincinoși sau sindromul Münchausen.

Sau despre sindromul Buridan, al mondenității și consumerismului, când trebuie să faci alegeri dintr‑un șir nesfârșit de oferte, fapt ce duce la indecizie și depresie.

Ca atare, există multe sindromuri neconvenționale, dar cei care le au nu sunt considerați oameni cu tulburări psihice, candidați la a fi pacienți ai psihiatrilor.

Așa am ajuns la sindromul Greta Garbo, considerând că trecerea ei de la celebritate la anonimat poate fi considerată un sindrom. Documentându‑mă asiduu, m‑am pierdut în informații despre viața ei, pentru că un sindrom apare pe un teren și deci nu putem înțelege o decizie a cuiva fără a‑i cunoaște viața și împrejurările ei. Aici este vorba de timp, de felul în care o persoană se raportează la timp.

Am ajuns și la sindromul eroului, la Jack Spintecătorul, despre care nu știm chiar nimic. Este anonimul perfect. Dar, din punct de vedere psihologic, când nu știm mare lucru sau chiar nimic despre cineva, imaginația noastră încearcă să creeze un scenariu explicativ. Misterele provoacă așadar mobilizarea imaginației noastre.

Sindromurile neconvenționale se regăsesc în literatură, în proverbe și în folclorul cotidian. Se spune că Shakespeare a scris despre ele și că personajele lui ar putea fi înțelese și din perspectivă psihiatrică.

Prin urmare, m‑am limitat, nu am mai vrut să scriu despre sindromuri neconvenționale în general, am luat doar două, ambele legate de timp, de anonimat.

Dar cine mai vrea astăzi să fie anonim? Și nu mă refer la artiști, ci la oamenii obișnuiți. Cultul celebrității este în floare și publicitatea invită pe oricine să ajungă un personaj faimos.”

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Madlena (2017), Putere și sînge. O aventură indiană (2018), Tînăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019) și Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020).