După un roman pentru copii (Pumn-de-Fier, 2018), scriitorul și traducătorul Mircea Pricăjan se repliază ca ficționar ”serios”. Perseidele (Charmides, 2019)  e un volum de proză scurtă care dezvoltă în 10 piese narative valențele nostalgic-psihanalitice ale însuși actului de-a povesti. Adesea între faptele simple din cotidian și-n cele mai banale decoruri se insinuează misterul cu note gotice, lăsând realitatea să agonizeze spectaculos pe granița credibilului, cu bune trimiteri la proza thriller de tip Edgar Allan Poe, Stephen King sau David Lynch.  Personajele derulează amintiri în cele mai neașteptate ocazii și mai mereu aceste amintiri lasă, la final, ambiguități afective, enigme nedeslușite sau drumuri deschise spre un ”altceva” promițător.

Un puști introvertit și pasionat de topografie intră întâmplător în casa unei bătrâne singure, care-i povestește la o farfurioară de dulceață saga familiei sale de sași. O vioară devine obiectul care ar putea reînvia sonor spiritul unor oameni care au înfruntat curajos o istorie potrivnică. Un bărbat ”de familie” urmărește pe ecranul interior al memoriei flash-uri din copilărie și adolescență, în timp ce lucrătorii de la vulcanizare îi schimbă cauciucurile. Lumea ante și postcomunistă, în scene disparate, invadează punctul de mecanică auto precum secvențele dintr-un film colorat într-o sală modernă de cinema. La o bere într-un pub citadin, un tânăr pasionat de pescuit le povestește prietenilor cât de importantă a fost pentru el moartea câinelui iubit, al cărui cadavru l-a lăsat în soare ca să extragă din el viermii necesari capturării celor mai mari pești de râu. Vizita inopinată a unui vechi prieten de la oraș devine pentru un alt personaj ocazia unor povestiri care îndulcesc traiul rural în singurătate, alături de o mamă închisă în propria-i lume și imobilizată la pat. Anunțul mortuar dintr-un ziar îl face pe un agent comercial aflat mereu în deplasări cu mașina să-și  amintească de prietenii uitate și să-și reevalueze viața alături de soție și copil.

Personajele lui Mircea Pricăjan par a refuza constant un prezent plat și repetitiv, pentru a-l ajusta la măsura extraordinarului degajat de literatură. Ele se aseamănă întru totul cu bătrânul pensionar din ultima povestire care, premiat la un concurs televizat cu câteva nesperate excursii în străinătate, e nevoit să zboare cu avionul și să fie, astfel, mai aproape de cer și de răposata sa soție. La întoarcere, ”neavând încă de ales”,  trebuie să coboare o dată cu avionul pe pământ, lăsând decantarea definitivă a poveștilor adunate în călătorie pe momentul când cele două lumi, ”de sus” și ”de jos”, fiecare cu logica ei, nu vor mai fi atât de diferite. Până atunci, ”sub nori, în lumea asta”, se poate ca, de pildă, surprinși de furtună, un cuplu de studenți dezlănțuiți să facă dragoste într-un lugubru cavou din cimitir, cu o stranie prezență nevăzută alături, sau ca un vilegiaturist de ocazie să descopere, plimbându-se de plăcere, ruinele unei inexplicabile construcții părăsite într-o pădure belgiană. Provocată de o sensibilitate acută, realitatea devine adesea un panopticum fascinant, iar oamenii de acum nu se așază în memorie întotdeauna așa cum i-ai întâlnit prima dată. De multe ori lucrurile trebuie lăsate în suspensie, de multe ori dorința de a urca retroactiv o scară până la capăt distruge pliurile unui mister altfel foarte fertil pentru ceea ce mai târziu ar putea deveni literatură. ”În seara asta am vrut să urc pe scara de marmură a conacului din pădure”, spune personajul din Suvenire, ”m-am dus lângă ea, am privit în sus. Și-acolo nu am văzut plafonul următorului etaj, acolo am văzut cerul. O porțiune generoasă de cer siniliu, catifelat și somptuos, cu doar câteva urme de nori, străbătut din când în când de grupuri mici de păsări. Era prea departe și-am putut doar să le intuiesc penajul viu colorat. Am dus mâna la buzunarul de la piept și-am răsuflat liniștit. Mi-aș fi dorit să urc scara, tânjeam să ajung sub tot acel văzduh. N-am făcut-o. Am strâns din dinți, am încleștat pumnii și, cu o mare sforțare, am făcut cale întoarsă”.

Poetic, pe alocuri, generos cu detaliile vizuale, mizând pe atmosferă, pe hiperbola gestului și pe imprevizibilul epic, Mircea Pricăjan dovedește că minimalismul sec nu e singura cale de a pune azi lucrurile în ecuație narativă. Textele sale dense și captivante sunt în Perseidele un bun exercițiu de artă literară old times. Uitându-mă în urmă, la celelalte volume ale autorului, aș zice că sunt încă o dată.

Text apărut în ultimul număr al revistei Convorbiri literare.

ADRIAN G. ROMILA s-a născut pe 29 septembrie 1974, la Piatra-Neamţ. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, și un master în literatură comparată şi folclor. A finalizat în 2005 un doctorat în folclor şi antropologie culturală.

A debutat cu poezie (1996) în „Symposion”, suplimentul literar al ziarului „24 ore” din Iaşi și a scris articole în presa studențească de la sfârșitul anilor 1990.

Volume: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (Timpul, Iaşi: 2009); De-a dragostea și drumul. Stații de lectură (Eikon, Cluj-Napoca), eseuri de critică literară; În drum spre sud. Roman de aventură (Brumar, Timișoara, 2012) – volum premiat, în 2013, ex aequo, de USR Iași, nominalizat la Premiul Național de proză al ”Ziarului de Iași” și selectat, cu un fragment tradus în engleză, în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, editată sub egida FILIT, 2013; Radio în zăpadă (Tracus Arte, 2014), proză scurtă; Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (Cartea Românească, 2015), eseu; Mici schimbări în viață (Charmides, Bistrița, 2016), proză scurtă; Zeppelin (Polirom, 2017), roman, premiat de USR sub titulatura ”Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la ”Scriitorul anului 2017”, Apocalipsis, roman (Polirom, 2019).

A fost contributor cu câte un text în antologiile Cartea copilăriilor (Polirom, 2016), Scriitori la poliție (Polirom, 2016) și Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017).

Deține rubrici permanente de cronică literară în „România literară” și ”Convorbiri literare”, postează curent texte pe revista on line ”Lapunkt” și este redactor la trimestrialul cultural „Conta”, editat la Piatra-Neamț.

A publicat, de-a lungul anilor, cronici și eseuri în ”Idei în dialog”, ”Viața românească,” ”Hyperion”, ”Bucureștiul cultural”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Cuvântul”, ”Verso”, ”Familia”, ”Dilema veche”, www.literaturadeazi.ro.