“Visez la un neronism cosmic”, scria Cioran

Tot Cioran, cu altă ocazie – și într-o dispoziție mai modestă –, regretă că este “un Raskolnikov fără scuza crimei”. Frumoasă formulă. Ea vine în sprijinul ideii că cinismul ține mai mult de balet decât de atitudinea filozofică. În definitiv, o idee nu e niciodată

Fenomenul culturii de masă în „Epoca de Aur”

Psihologi, regizori, istorici, plasticieni și specialiști în propagandă și-au adus contribuțiile în cadrul acestui volum în domeniul cercetării fenomenului culturii de masă din mai multe perspective și cu mai multe unghiuri de abordare. Rolul acestei interdisciplinarități este tocmai analiza mult mai complexă a contextului în

Florile de portocal sau nostalgia unei regine

Despre regina Maria s-a scris mult și probabil că se va mai scrie în continuare, pentru că este unul dintre acele chipuri ale României – ea însăși a afirmat că a dat României un chip, o față, atunci când s-a vorbit despre reîntregirea ei –

Bărbații mor uneori cu mult mai devreme de a fi îngropați

Volumul lui Romain Gary reprezintă în substratul său cel mai intim un monolog interior al personajului principal – Jacques Rainier – care asistă neputincios în fața declinului personal atât din zona profesională cât și din viața sa intimă, sexuală.. „Începeam să îmi pândesc trupul ca