Poezia scrisă de Ienăchiță Văcărescu este poezia care marchează cu siguranță și cu măiestrie începutul poeziei românești, este poezia care declanșează procesul formării unor feluri, a unor moduri de exprimare, acele mod(el)e care amplifică și ajută firea ascunsă, nevăzută a oamenilor, să se facă vizibilă, să se lase privită, simțită și citită. Poezia și-a desfăcut carapacea în literatura română cu ajutorul acestui aristocrat de secol XVIII, cu mijloacele limbii de atunci, pe care firea de poet a lui Ienăchiță Văcărescu le-a eliberat, le-a așezat în formă artistică și le-a lăsat să se manifeste și să își trăiască viața lor, în acord cu ceea ce el simțea.

 Ienăchiță Văcărescu a lăsat să curgă, spre aducere aminte și pentru veșnică neuitare, toate stările care îl încercau și care îi încărcau trăirile, care îi înnobilau viața tumultoasă și supusă multelor preocupări și îndeletniciri pe care le avea și pe care trebuia să le ducă la capăt. Toată poezia lui este marcată de firesc și de autenticitatea momentului, și mai ales de dorință, de dorința de a nu-și lăsa stările să lâncezească, să adoarmă și să se piardă în uitare. Pentru poetul Ienăchiță Văcărescu, nimic din ceea ce este trăit și simțit nu este de nespus, de lăsat sub cortina groasă și grea a nerostirii. Așezarea fiecărui cuvânt în poezie nu este căutată sau forțată, toate sunt rezultatul firesc al simțirii înalte, nobile. Acordurile/sonurile, vibrează, transmit mai departe stările, fac să lucească, într-o dulce și clară lumină, toate rostirile stihuite, rostuite și calde. Căutarea, căutarea îndelungată, intermitentă, sunt mărcile care fac această poezie să trăiască intens, să vibreze odată și împreună cu cel care o citește. Ienăchiță Văcărescu a scris o poezie durabilă, așezată firesc în rama nemuririi, în lumina pe care fiecare urmă, a fiecărui vers scris de el atunci, ne-o arată nouă acum.

Ienăchiță Văcărescu este nepot de martir, este, în același timp, unul dintre cei mai instruiți și educați boieri ai culturii române. A fost un erudit cu adevărat și un înaintemergător, lucruri care duc fără dubii la înțelegerea deplină a faptului că este întâiul poet român, deoarece abia cu el poezia se constituie ca gen literar de sine stătător… (Nicolae Manolescu).

Poezia a căutat să își facă loc în literatura română și a găsit, la Ienăchiță Văcărescu, inima și mintea capabile să o așeze aici, să îi dea glas, să îi facă auzită vocea și să o încarce cu puterea de a rămâne în această ramă definitiv și nemuritoare.

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.