Gestul întoarcerii unui ochean presupune ca persoana care o face să aibă acea doză de curaj ce o poate ajuta să traverseze modificările realității impuse de noul mod de a vedea, de noul mod care implică, la rândul lui, și o nouă înțelegere. Îndepărtarea imaginii de privire este binevenită uneori mai ales dacă, în urma acestei distanțări, poți așeza între tine și imaginea mult îndepărtată acele elemente care vor reuși să ajute realitatea să existe în continuare și să nu se risipească între ochiul privitor și imaginea dusă la o depărtare care îi poate compromite existența. Distanțarea aceasta poate încărca privitorul cu nesiguranță și cu stări periculoase de incertitudine, de pierdere al acelor contacte esențiale care ancorează personalitatea în lumi, în lumile protectoare pe care își poate așeza și urmări reperele. Aceste lumi, așezate departe de noua privire, caută acea întoarcere care poate restabili echilibrul necesar oricărui început, oricărei noi civilizații cuprinzătoare în care lumea se poate așeza și merge mai departe.

Olga Ștefan și-a așezat această experiență în cuvintele pe care le-a păstrat în marsupiul existențial protector și a reușit să o reapropie și să îi creeze forme noi în care să își arate și să își manifeste stările caracteristice, acelea care ajută migrarea, dar și reîntoarcerea la noile începuturi.

… eu nu-mi permit decât acest râu.

   aceste insule. aceste alinturi

   tăioase. amânări și o gheară timidă

   în tine – de care atâția se-agață.

   să stau aici, să reinventez și

   ce era culoare

   să treacă…

   Civilizații este volumul în care se pot recunoaște și înțelege toate acele neliniști ale noilor apropieri provocate de distanțarea impusă temporar, neliniști care tulbură frecvent nemișcarea interiorului, care sparg suprafețele fragile care separă toate aceste lumi și imaginile lor de exterior, iar după aceea se împrăștie lăsând să strălucească în lumina puțin cunoscută până atunci, micile fragmente care s-au revărsat și încep să trăiască și să lumineze aici. Zbaterea lor în razele de lumină impun acele mișcări care, la rândul lor, se transformă în mirări ce alimentează poezia fragilă, proaspăt născută.

… cea obscură sunt eu. cea de niciunde.

   cea ale cărei mâini sunt legate.

   cea ale cărei căi sunt legate.

   cea pe care o fascinează

   corpul înghițit de ape.

   corpul salvat de pâraie și cascade.

   stârvul animalului dinăuntru

   protejat într-un giulgiu de civilizatul

   cu cearcăne…

   Procesul de dispersare ale stărilor de anxietate în cuvinte este unul permanent, este acel parcurs prin care vedem și simțim cum cuvintele salvatoare, care numesc și care spun, aprind și întrețin arderea acestor stări și le topesc, le transformă în lavă ducându-le la incandescența care asigură finalizarea procesului care le transformă în cele mai joase și ascunse straturi ale ființei, acolo unde refacerea lor se lovește de rezistența carapacelor păstrătoare.

… vrei o disciplină a lucrurilor puse la răcit

   afară, a recipientelor fierbinți care se sparg

   și a conținuturilor care se varsă.

   a falsului ghinion care e doar alarmă. trăiești

   și te poți mutila în o mie de feluri…

   Olga Ștefan ne arată că nu există distorsionări, întoarceri sau răsuciri esențiale, definitive care ar putea încurca acutizarea puterii privirii în procesul de a vedea suprafețe cât mai mari din interiorul și exteriorul care o conțin, și care o înconjoară, și pe care le așază după aceea în tipare și imagini panoramice. Tot ea ne învață cum să exersăm acele fandări necesare care ne ajută să evităm poveștile statice ale fragmentării, ale acelor forme de fragmentare care împiedică vederea și înțelegerea întregului. Fiecare privire și fiecare înțelegere a acestor distanțări impuse propun o lecție de asumare și de înțelegere a lor, a acelor stări necesare care ajută și care mențin într-o continuă și permanentă formă vie pașii apropierilor necesare.

… să vezi clar e să te întorci

   acasă,

   chiar dacă nu ai

   cui să o spui…

   Civilizații este ocheanul întors pe care Olga Ștefan îl folosește în noile înțelegeri ale noilor lumi, lumi care devin vizibile cu ajutorul lui pentru a putea numi toate acestea din nou, pentru a le așeza în tiparele noilor nume pe care ea le-a găsit și pe care încearcă cu disponibilitatea lor aici, în aceste locuri îngrădite de normele impuse de toate formele de arătare ale civilizațiilor care reușesc să le cuprindă. Fiecare distanțare impune, mai departe, acea apropiere care poate răscoli și care poate arăta noi străluciri disponibile care, până atunci, rămăseseră așezate în firidele care le păstrau ascunse și le fereau de binefacerile privirii.

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.