Matila Ghyka e un nume mai degrabă citat decât citit. Asta se datorează, pe de-o parte, caracterului relativ elitist al operei sale de estetician și filosof al artei (bazată în cea mai mare parte pe speculații matematice și geometrice), iar pe de alta, pe destinul său cu adevărat excepțional. Născut în Moldova Belle Époque (Iași, 1881), mort în plin secol XX (Londra, 1965), omul a trăit destul și a avut destule „culori” în portret pentru a deveni un veritabil personaj, unul care a coagulat în juru-i o „lume”: descendent al unor mari familii boierești (Ghyka, Balș), cu ceva incursiuni austriece, albaneze, cehe și aromâne; ofițer de marină format în Franța, diplomat în serviciul țării natale, erou al Primului Război și formator în tânăra marină română, comandant de canonieră, inginer electrician (Paris) și doctor în drept (Buxelles), atașat militar, universitar american, scriitor francez, intelectual asimilat în varii medii culturale occidentale și-n amintirile multor personalități; poliglot, cult, eclactant ca prezență publică și background familial; călător învederat prin lume (pe mare și pe uscat) și colecționar de obiecte rare, mai ales ceramică asiatică. Cărțile sale au fost parțial publicate la noi și înainte de 1990, iar referințele la el s-au înmulțit mai ales în ultimii ani, îndeosebi după traducerea în două ediții diferite a fascinantei sale cărți de memorii (Curcubeie, 2003, respectiv 2014). Ea a mai împrospătat cât de cât o figură uitată, dar remarcabilă a diasporei românești.

Ce lipsea în acest peisaj complex, polimorf și încețoșat din jurul lui Matila Ghyka, un ins a cărui autobiografie omite din lucruri și, pe alocuri, le edulcorează? Lipsea un portret cvasi-complet, care să sintetizeze datele împrăștiate în mulțime de surse și nu totdeauna clare. Ei bine, asta a încercat să facă Vasile Cornea în masivul studiu Necunoscutul prinț Matila Ghyka și lumea sa (Institutul European, Iași, 2020), deși nu are pretenția de a fi scris chiar o monografie sui generis și recunoaște că nici pregătirea în domeniu nu-l recomandă pentru o asemenea întreprindere (autorul e fost ofițer, cu activitate îndelungată în IT și-n jurnalistica științifică). Ar fi vorba de „o încercare de descoperire a unei individualități pornite din aceste teritorii și care s-a făcut cunoscută pe mapamond prin eforturile sale intelectuale”, „un produs al arheologiei culturale”, în care s-a încercat „circumscrierea operei în contextul istoric, cu asocieri de activități, nume și manifestări”, de „un punct de plecare pentru viitoarele monografii”, de „o defrișare brută” și de „prima bază de date dedicată acestui personaj”. Într-adevăr, volumul de peste 450 de pagini abordează (cu formulări patinate și strict denotative – undeva se vorbește de „contribuțiile eroului nostru la cultura epocii sale”, de pildă, cu precauții acolo unde s-a simțit nevoia, cu inevitabile șabloane de exprimare, într-un stil reținut, mai degrabă istoric-cumulativ decât fluent-narativ), pe ani și etape, viața și opera lui Matila Ghyka (în cazul operei, doar cu rezumate generale), avatarurile trecerii de la patronimul „Costiescu” la numele aristocratic celebru, membrii familiei, prietenii și cunoscuții, locurile definitorii pentru traseul său biografic, cu scheme, liste de titluri și nume, reproduceri de fotografii și citate. Sursele tind să fie exhaustive (de la arhive naționale din varii instituții europene și de la linkuri internautice la referințe publicistice și mărturii consemnate oficial), iar datele cronologice supuse sintetizărilor sunt într-un număr deconcertant, la fel ca și cuprinderea punctelor nodale care ar putea da seama de anumite volute ale biografiei protagonistului (mediul familial, anii de formare, școlile, preocupările, locurile unde a călătorit sau a servit diplomatic, distincțiile și decorațiile, principalele scrieri, traducerile din opera sa, pasiunile, temele de reflecție preferate etc.). Capitole de genul Matila Ghyka și fenomenele oculte, inexplicabile; Matila Ghyka – colecționarul; Convivii; Matila Ghyka, cibernetica și teoria informației; Membru la alte asociații și cluburi sau Receptarea critică și succesul comercial nu reprezintă deloc extinderi forțate sau gratuit spectaculoase, așa cum ar părea, dimpotrivă, în demonstrația autorului ele au fost impuse chiar de viața și opera subiectului.

Ceea ce e remarcabil, între altele, la cartea lui Vasile Cornea e nota obiectivă. Ea e foarte potrivită, de altfel, unei asemenea lucrări, dar această notă caută nu doar să reproiecteze istoric cu acuratețe o ilustră personalitate, ci mai ales să rezolve eventualele ocultări din memoriile „eroului” sau din cele ale însoțitorilor săi. Sunt destule puncte în care autorul pune un diapazon pe eventualele encomioane sau perspective forțat pozitive asupra faptelor sau, la polul opus, pe exagerările prea negative, acolo unde s-au ivit. Matila Ghika nu a fost atât de pauper la bătrânețe, în exil, așa cum au spus unii sau alții care l-au întâlnit (Eliade, Cioran), de pildă, dimpotrivă, a trăit la limită, e-adevărat, dar onorabil, din drepturi de autor și din vânzarea sistematică a bogatei sale colecții de obiecte prețioase. Apoi, unele aspecte ale biografiei sale de tinerețe nu îmbracă tușe atât de favorizante ca-n rândurile propriilor relatări. Moralitatea tatălui său a constituit o chestiune nebuloasă și a cauzat atât divorțul prematur de mamă și slaba legătură cu fiul, cât și avansarea grea într-o carieră unde comportamentul era definitoriu (era ofițer de artilerie). Apoi, într-un alt loc ni se sugerează (documentat) că motivul nedezvăluit al ieșirii timpurii a lui Matila Ghyka din serviciul marinei române n-ar fi fost numai blazarea și plictisul din viața cazonă de lângă Marea Neagră, nu doar lipsa acută a unei pulsații mondene și culturale cu care ar fi fost obișnuit în Franța, ci și anume accidente provocate atunci când, în 1906, fusese responsabil de aducerea unor vedete torpiloare din Anglia în România, prin Marea Nordului, Rin și Dunăre, din ordinul Ministerului de Război. Și încă: plasarea în serviciul diplomatic n-ar fi fost doar consecința meritelor sale, ci și cea a sprijinului „sus-pușilor” din familie și din camarilă, așa cum demisia temporară în 1923 din corpul diplomatic s-ar fi datorat unor incidente neplăcute de care se făcuse vinovat în timpul vizitei familiei regale românești în Polonia. Trebuie spus că în ambele cazuri Matila Ghyka s-a repliat meritoriu ulterior: în Primul Război Mondial a dovedit curaj, inițiativă și patriotism, așa cum, revenit printre ambasadori, și-a făcut din plin datoria, arătând calități superioare confraților de breaslă.

Cu toate luminile și umbrele sale, Matila Ghyka rămâne, încă, un necunoscut printre ai săi, cu atât mai mult cu cât viața sa a fost pe măsura timpurilor pe care le-a traversat – una demnă de povestit. Prinț din toate punctele de vedere, inclusiv unul „al esteticii”, el merită încă redescoperit. E ceea ce a început să facă Vasile Cornea în cartea sa, într-o primă reușită editorială. Există, acum, un serios punct de pornire pentru contribuții viitoare.

(text apărut în ultimul număr al revistei „Convorbiri literare”)

ADRIAN G. ROMILA s-a născut pe 29 septembrie 1974, la Piatra-Neamţ. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, și un master în literatură comparată şi folclor. A finalizat în 2005 un doctorat în folclor şi antropologie culturală.

A debutat cu poezie (1996) în „Symposion”, suplimentul literar al ziarului „24 ore” din Iaşi și a scris articole în presa studențească de la sfârșitul anilor 1990.

Volume: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (Timpul, Iaşi: 2009); De-a dragostea și drumul. Stații de lectură (Eikon, Cluj-Napoca), eseuri de critică literară; În drum spre sud. Roman de aventură (Brumar, Timișoara, 2012) – volum premiat, în 2013, ex aequo, de USR Iași, nominalizat la Premiul Național de proză al ”Ziarului de Iași” și selectat, cu un fragment tradus în engleză, în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, editată sub egida FILIT, 2013; Radio în zăpadă (Tracus Arte, 2014), proză scurtă; Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (Cartea Românească, 2015), eseu; Mici schimbări în viață (Charmides, Bistrița, 2016), proză scurtă; Zeppelin (Polirom, 2017), roman, premiat de USR sub titulatura ”Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la ”Scriitorul anului 2017”, Apocalipsis, roman (Polirom, 2019), Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe (Junimea, Iași, 2020).

A fost contributor cu câte un text în antologiile Cartea copilăriilor (Polirom, 2016), Scriitori la poliție (Polirom, 2016) și Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017).

Deține rubrici permanente de cronică literară în „România literară” și ”Convorbiri literare”, postează curent texte pe revista on line ”Lapunkt” și este redactor la trimestrialul cultural „Conta”, editat la Piatra-Neamț.

A publicat, de-a lungul anilor, cronici și eseuri în ”Idei în dialog”, ”Viața românească,” ”Hyperion”, ”Bucureștiul cultural”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Cuvântul”, ”Verso”, ”Familia”, ”Dilema veche”, www.literaturadeazi.ro.