Cuvintele par să ușureze accesul în corpul unei cărți, în acela al poveștilor ei, în toate cotloanele pe care paginile cărții odată deschise ne invită să intrăm, să explorăm și mai departe să cunoaștem. Cuvintele își cresc un sunet al lor distinct odată cu prima literă care le face silueta vizibilă, iar acest sunet, odată cu descifrarea și înțelegerea cuvântului crește și se amplifică. Așa încep de obicei relațiile cu cărțile, cu cărțile de care rămâi cumva îndrăgostit, odată cu întâlnirea cu primul cuvânt, odată cu fiecare moment al acestor apropieri, apropieri care se mută în registrul definitiv acaparator. 

Imaginile fac în așa fel să îți poată prinde și așeza privirea în mișcările lor, în toate felurile în care te poate prinde fiecare deschidere a pupilei care poate să le cuprindă pe suprafața ei și după aceea să le arunce în interioarele pregătite să le păstreze fiecare zbatere sau culoare ce le însoțește în această mișcare, sau în fiecare reprezentare disponibilă să rămână și să fie statică mai departe.

   Nostalgia, de Mircea Cărtărescu are o nouă ediție, una care ne propune un alt mod de a intra în grațiile lecturii și înțelegerii ei. Această ediție ne propune o copertă concepută și ilustrată de Sidonia Călin, iar prezența și privirile doamnei personaj de pe copertă ne abat puțin, ne țin o vreme privirile în această reprezentare, în acest fel de imagine a nostalgiei vizibile, a așezării înfățișării și a ținutelor ei, a redării și impregnării în stările pregătitoare ale lecturii, a acestui rit de trecere printr-un corp vizibil al stărilor care urmează, al lecturii și ale tuturor împrejmuirilor empatice ale ei. Înainte de trecere are loc prinderea și păstrarea cititorului în această contemplare statică, nostalgică, visătoare și în deschiderea albastră a privirii care nu privește, și în toate atitudinile presimțite încărcate de promisiuni, de gânduri care nu se pot citi decât după ajungerea în interior, în supra și în subteranele însoțitoare ale acestei călătorii. Prezența de pe copertă propusă cititorului de Sidonia Călin este un prag necesar de trecut pentru a reîntâlni și pentru a recunoaște aromele cărții ce tocmai stă să cuprindă și să prindă în textul ei fiecare pas făcut de cititor, iar primul pas ar fi această acceptare a acestei prezențe a ta ca cititor și ca înțelegător disponibil să accepte mai departe toate aceste provocări și urmări ale lor.

   Suntem astfel pregătiți pentru a ne apropia de întregul conținut al cărții, pentru toate scenele pregătitoare și prevestitoare ale vieții și ale morții din cuprinderea ei, scene care se așază atât de firesc și de fluent în pagini împreună cu toate aromele și stările cunoscute și acceptate ale visului inclus, și în continuare dispus să își amplifice stările și înțelesurile. Găsim și regăsim aici, odată cu fiecare pas și până la capăt, formele și faptele sclipitoare, pe cele întunecate, pe cele furtunoase și zgomotoase care ne încarcă și ne pregătesc pentru toate inițierile și traversările care au încăput și au fost cuprinse în alcătuirea imaginii și ale cuvintelor care compun, care cresc și care recompun tot timpul corpul acestei cărți. Lectura și mai departe înțelegerea propusă de fiecare apropiere de acum sunt un spectacol permanent al desfășurărilor simțurilor toate care sunt și care rămân disponibile. De la primul pas făcut în pe acest teritoriu se aude sunetul zornăitor al bilei ce își caută locul și așezarea în rotirea amețitoare a ruletei, sunet și mișcare cu care începe totul, momente în care pariurile se fac și starea aceasta de permanent început se prelungește, iar mai departe totul este pregătit pentru momentul în care roata aceea neobosită prinde și ține bila în lăcașul ales, până când butoiașul revolverului își oprește și el stălucirea rotirii și lasă sclipirea micului glonț să rămână memorată pe orice retină ce și-a așezat privirea în toate aceste desfășurări orbitoare ale minții care au putut să construiască tot acest joc.

   Doamna de pe copertă ne pregătește privirea și contemplările care o însoțesc pentru toate aceste trăiri ale textului, atitudinea ei pare a fi așezată într-o imagine nemișcată a resemnării, a unei nepăsări fizice ce urmează să își mute privitorul în aceea metafizică a lecturii, a evadării în acel teritoriu neprotejat de vreo graniță sau de alcătuiri ale reliefului care să împiedice toate aceste stări. Mai departe au loc cuprinderile toate în zonele necunoscute ale nostalgiei, ale întoarcerii permanente în interiorul dispus să înghită și să păstreze toate aceste așezări pe care vom încerca să le înțelegem și să mergem mai departe odată și împreună cu ele, odată cu toate zgomotele și tăcerile care le împrejmuiesc și care le absorb prin pâlnia magică ce îi este pusă la dispoziție fiecărui corp cititor. Mircea Cărtărescu are cheile cuvintelor, Sidonia Călin ne propune îmbrățișarea, această cuprindere și atașare a unui corp celuilalt, adăugare ce va permite mai departe împrumuturile și desfășurările oricărui simț disponibil să își facă cunoscut tremurul, să se transforme în conductor, în transmițător coerent al tuturor acestor senzații.

   Nostalgia este o carte a curajului, ne este desenată în cuprinsul ei harta întreagă a desfășurărilor lui și ale mișcărilor pe care acest teritoriu le poate încape și pe care le poate lăsa la vedere, și este totodată și un tratat despre creșterea puterii care ne poate arăta amplificarea fără sfârșit a vieții și mai departe toate stările proaspete ale perenității ei. Suntem purtați pe toate palierele și încastrați în toate sedimentele visului care își construiește continuu aripi, acele aripi care îi mențin în continuare corpul în toți curenții amplitudinilor pe care le traversează, în care planează și de unde contemplă toate trecerile ce se scurg și rămân în urma mișcării lui și în memoria deschisă tot timpul a acestor trecătoare lumi.

   Doamna de pe copertă rămâne în continuare nemișcată, își păstrează atitudinea care încurajează privirea să înțeleagă și să distingă stările ei, dar și nuanțele și modelele ținutei ei, împreună cu toate gesturile descrise care îi înconjoară așezarea neumbrită de urma vreunui complex. Modelele și nuanțele în care îi este așezat și arătat corpul par a fi o ieșire a textului din țesătura cuvintelor și o așezare în broderia propusă de imagine, în toate acele treceri pe care această alăturare le-a înțeles și le-a impus în modelele acestei ținute. Toate aceste înțelegeri încurajează privitorul să intre și să vadă, iar mai departe să înțeleagă tot acest aranjament și toate complexitățile lui însoțitoare.

   De aici mai departe Mircea Cărtărescu și Sidonia Călin se desprind și ne lasă să ne asumăm și să ne consumăm călătoria împreună cu experiențele incluse ale ei prin care vom trece, din care vom ieși, sau nu. Cine va trece și va merge mai departe va cunoaște nerăbdarea glonțului ce stă să iasă din butoiașul revolverului, glonț care abia așteaptă să ardă și să rupă din carnea întâlnită, iar mai departe va traversa toate celelalte lumi care îi așteaptă silueta rănită, lumi care îi vor propune mai departe toate întâlnirile disponibile ale unui tărâm niciodată în întregime cunoscut, și se va așeza la final în formele mereu urcătoare și acaparatoare propuse de neobositul și inventivul arhitect ce își construiește și își adaugă tot timpul corpul și lumea dispusă și disponibilă să îl primească.

   Această ediție din Nostalgia ne invită la consumarea unor noi experiențe, la acelea ale dublei treceri, treceri propuse de Sidonia Călin și de Mircea Cărtărescu, ne invită la un alt fel de inițiere, una (și) a privirii înainte de (re)încerca stările propuse de text. Toate aceste aspecte ale îndrăznelii expuse acum își mută cititorul în noi stări ale apropierii și ale înțelegerii tuturor împrejurărilor de parcurs și de înțeles în vecinătatea și în interiorul acestei cărți. Toate acestea își încurajează cititorul, pe noul sau vechiul explorator al lumilor propuse de Nostalgia să se poată folosi de cuvintele autorului lor, să se poată așeza în această realitate magică pe care el ne-o propune de fiecare dată:

… Nici nu am mai citit din această carte, am rămas doar cu vaga, dar magica ei amintire…  

   Nostalgia este de acum istoria oglinzii care ne propune privirea și înțelegerea tuturor poveștilor ei împreună, alăturați în aceeași imagine, care ne inițiază permanent în descifrarea acestora făcându-ne de fiecare dată părtași la un loc cu toate simțurile și disponibilitățile noastre empatice și cu toate intensitățile lor. De aici și până mai departe de oricare margine a teritoriului cunoscut și încăput în priviri și în simțuri trebuie să încercăm și să reușim să ne păstrăm la îndemână fiecare gest propus de noile călăuze însoțitoare.

   Închiderea cărții după lectura ei propune din nou întâlnirea cu ilustrația de pe copertă lăsată acolo de Sidonia Călin, și din nou se fac auzite cuvintele acestei înțelegeri, ale acestei stări de fapt permanentizate de ele, că totul poate începe din nou, că totul poate fi luat de la capăt, că fiecare moment al privirii poate încuraja noua călătorie și noile ei plecări în de fiecare dată noul text necunoscut.

---

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.