G. Călinescu este singurul nostru critic literar care a avut geniu, a spus Nicolae Manolescu. G. Călinescu este un critic și un personaj al literaturii române, dependent sută la sută de o anumită situație, de condițiile în care se putea afirma libertatea lui de creație, libertate determinată întotdeauna din punct de vedere obiectiv. Dramele personale vor face în așa fel încât să apară majore modificări de comportament ale lui ca persoană socială. Lucru care nu i-a umbrit sau oprit în vreun fel activitatea de istoric și critic literar. Chiar am putea crede că de cele mai multe ori l-au ajutat pe G. Călinescu să meargă mai departe, cât mai departe.

 S-a spus (scris) de multe ori că G. Călinescu este un personaj tragic al culturii române. Eu cred că mai degrabă și mai ușor îl putem identifica pe divinul critic ca pe un profet, ca pe un atoate simțitor și creator în domeniu. În domeniul literar, lui G. Călinescu nu i-a scăpat absolut nimic. Nimic. Alăturându-ne modelului călinescian putem observa că literatura se poate situa și trăi într-o lume care își manifestă și arată potențele specifice, ostile sau favorabile, în afara unor criterii care pot fi determinate, impuse definitiv în anumite contexte sau limite. Privirea și abordarea literaturii, și a istoriei ei ca lume, este una dintre trăsăturile care îl particularizează, care îl individualizează pe G. Călinescu și creația lui. El nu s-a mulțumit să citească și să scrie (genial) despre  literatură și despre ceea ce o compune și o caracterizează, ci a încărcat fiecare autor, împreună cu opera lui, cu ceva din viziunea și trăirea personale și puternic amplificate, încercuind la propriu autorul discutat și, pe urmă, lăsat în încercuire definitiv.

 G. Călinescu este criticul și istoricul literar miraculos apărut în cultura română, cu o aură (i)rațională fantastică și, cu toate aceste însușiri mistice, perpetuându-și fenomenal și definitiv puterea de muncă de neegalat, și la fel și creativitatea. În același timp se poate observa la G. Călinescu o distanțare estetică față de sacru și de cam tot ceea ce această alăturare i-ar fi putut influența impulsul creator. Poate fi de asemenea ușor văzut ca unul dintre pionierii în aplicarea principiului interpretării operei deschise, al operei care se arată efectiv, model de interpretare pe care îl aplica în momentul studiului și arătând totodată polivalența și plurivalența acestui model de studiu subiectiv estetic și teoretic.

 G. Călinescu a avut ca preocupare de bază a activității lui de critic și istoric literar, una dintre cele mai evidente și ostentative demistificări a literaturii, demistificare în sensul dezgolirii și apropierii incredibile de ea și de toate înțelesurile ei, trăind la propriu în opera de care s-a apropiat. G. Călinescu nu a folosit vreodată un cod, o rețetă sofisticată pe care să le lase încastrate în varii definiții. G. Călinescu a atacat estetic și a mers mai departe pe tărâmul interpretării cu ochii larg deschiși, păstrând întotdeauna o rezervă tematic interpretativă, cu un spectru al abordării operei literare destul de larg. G. Călinescu s-a folosit de literatură și de mijloacele ei, pe care le ținea magistral la îndemână, ca de un izvor generos, văzându-i și trăindu-i absolut toate semnificațiile posibile, situându-se în categoria criticului care este permanent în mișcare, cu toate variantele sale, manifestându-se istoric și diferențiindu-se estetic literar de fiecare dată.

 G. Călinescu este criticul care nu a lăsat niciodată vreo operă sau vreun autor să se banalizeze, să se prăfuiască, găsind de fiecare dată teme, imagini sau detalii care puteau să motiveze artistic opera sau autorul în discuție. Acest fel sau mod de interpretare, de analiză a literaturii, a impus un mod personalizat de vedere, o aducere la sensul intim al criticului făcând de fiecare dată ca ceea ce a citit și a interpretat să își apere dreptul la existență artistică mereu, și cu mai multă înverșunare.

 G. Călinescu a pășit toată viața, cum s-a exprimat o dată, cu sandale de aur pe drumurile de cristal ale absolutului, a spus Adrian Marino. G. Călinescu este criticul și istoricul literar care se menține în literatura și în cultura română la nivelul neegalat al unei măreții eroice, măreție susținută și de aura sa tragică, aură conferită de vremea și de vremurile pe care a fost nevoit să le parcurgă și să le trăiască. G. Călinescu a fost un scriitor pătimaș, un scriitor dominat de o patimă perpetuată, hrănită continuu, fecund și creator, de-a lungul întregii sale vieți. Literatura a fost pentru G. Călinescu un vis fericit, materializat în dorința permanentă și reușită de evadare, de fugă din și de cotidian, precum și de convențiile artificiale în care și-a ținut viu sufletul mult încercat și frământat de o existență chinuitoare. Literatura a fost pentru G. Călinescu tărâmul de puritate care l-a adoptat și care l-a făcut să trăiască cu adevărat împreună cu eroii operelor mai mult sau mai puțin cunoscuți ale lor.

  G. Călinescu a evadat în literatură și a rămas acolo definitiv.

Gabriel Enache – n. 1971, Târgoviște

studii: Facultatea de Litere și Comunicare, Jurnalism, Universitatea București

colaborări și activitate: radio, edituri, publicații

editor: Logos, Indagatoris

nu știu dacă sunt mai bun publicist decât scriitor, sau mai bun scriitor, decât publicist. sunt așa cum trebuie și cum se cade: nici așa, nici altminteri(I.L. Caragiale).

sunt, în continuare și mai departe: cititor, căutător, explorator (indagatoris, lat.), cam așa.

despre toate acestea și despre tot ce se întâmplă atunci când încerc să le lămuresc, scriu și povestesc în continuare. cu cuvintele mele.