Editura Polirom vă invită să citiți o proză din volumul Oameni în trening de Robert Şerban, apărut de curînd la editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”.

„Robert Șerban se avântă în proză cu același elan, cu aceeași poftă de a crea lumi ca în poezie. Își încordează mușchii, își reglează respirația, se așază reglementar la startul probei de 100 de metri, așteaptă semnalul și țâșnește. Dar ca să ajungi la finiș ca un campion e nevoie de accelerație, fuleu și viteză. Le are Robert? Le are. Adică simte (și știe) cum să aducă proza la linia de sosire, din fraze puține, cu tensiunea în crescendo, cu un pas epic bine reglat, precipitat spre cele mai neprevăzute finaluri. Iar ceea ce îți rămâne în minte după ce ai asistat la spectaculoasa cursă contracronometru e imaginea unei lumi ciudate. O lume a periferiei, când veselă, când mai degrabă tristă, când viu colorată, când dezolant de cenușie, în care se trăiește paroxistic, dar cel mai des se moare. Robert Șerban, autorul acestei lumi, aleargă prin ea ca un prozator în trening. Doar că pe echipamentul lui stă scris Nike.” (Adriana Babeți)

„După ce ai cucerit regina literaturii (poezia), de ce te-ai uita la o simplă marchiză (proza scurtă)? O dietă nesănătoasă, lipsa exercițiilor fizice, fumatul? Având în vedere vârsta lui Robert Șerban – 27 de ani –, cred că este vorba de toate la un loc. Așa c-a intrat în marchiză cu aplomb înconjurat de nori de fum și pentru că destul de recent povestirea părea că începe să cucerească publicul datorită unor buni scriitori, însă acum aproape toți au murit. Și iată că debutează-n zonă un poet și scrie o carte categoric remarcabilă. Nu știu dacă va rămâne cu marchiza, se va întoarce la regină sau va trece la chelar (romanul). Dar sunt convins că merită să-i admirați oamenii în trening, alcătuiesc o întreagă lume.” (Răzvan Petrescu)

Fragment

Ghimbir‑ghimbir

Totul a pornit de la ceai. Ea a vrut să‑i facă o surpriză. Doar că el, după ce a sorbit lung din surpriză, a înjurat‑o brusc, tare, din toată inima. Fiindcă până şi ea îi luase foc, nu doar gura, gâtul, stomacul şi ochii. A simţit cum inima îi azvârle, pe beregata cuprinsă de flăcări, apoi pe limba incen­diată, o înjurătură dublă, cu trei verbe incluse, cu o rază lungă de acţiune, ce o viza în primă instanţă pe ea, apoi pe mama ei şi la final întregul lor neam.

Nu i‑l făcuse nici de lavandă, nici de tei, nici de busuioc, nici de coacăze cu scorţişoară, nici de sunătoare cu lămâie, nici de fructe de pădure, nici de piersici cu mentă, ci de ghimbir. Ghimbir‑ghimbir, rădăcină din piaţă, de la ţărani, nu plic de la naturişti.

Ghimbirul scoate cel mai repede răceala, iar dacă e concentrat, dacă e iute, cum trebuie să fie, e suficientă o cană fierbinte de ceai ca dimineaţa să stai pe picioarele tale. Ştia asta de la maică‑sa, din copilărie, când şi ei îi dăduseră lacrimile şi i se aprinseseră maţele de atâtea şi‑atâtea ori. Dar tot de atâtea ori scăpase de boală. De asta i‑l făcuse din ghimbir, să‑l ajute, să‑l vindece, să‑i fie bine. Se şi mirase cum de nu simţise mirosul, toată casa era parfumată. Cum nu‑şi dăduse seama?

Dar el avea nasul înfundat, era cobză. Şi nu suporta să stea lat, fără vlagă, ca un burete îmbibat cu muci. De dimineaţă era aşa, iar starea aia îi alimenta un fel de furie, de nervi, de răutate. Nu mai fusese niciodată într‑un aşa hal, el, un urs de aproape doi metri. Cum să stea lat, năclăit de sudoare, abia respirând? Iar ea refuza să creadă ce auzise din gura lui. Refuza.

Închisă în baie, plângea în hohote şi nu voia să accepte că, după ce opt seri la rând, chiar după nunta lor, îi făcuse câte un ceiuţ îndulcit cu miere, de lavandă, de tei, de busuioc, de coacăze cu scorţişoară, de sunătoare cu lămâie, de fructe de pădure, de piersici cu mentă, ca să îl relaxeze, să doarmă mai bine, să fie odihnit a doua zi, acum, când încercase să‑l înzdrăvenească, când pusese atâta dragoste în licoarea asta mira­culoasă, când avusese grijă să i‑l şi răcească puţin, ca să nu se ardă, când nu uitase să adauge şi puţină polifloră, că‑i o minunăţie, pe care a amestecat‑o bine‑bine, ca să se dizolve, el s‑a găsit să o înjure. Acum? La opt zile de la nuntă? După opt zile, mă?! Păi, futu‑ţi morţii mamii tale de porc gras şi impotent, de îmbuibat fără pic de suflet, nu pun eu mâna pe ceva şi te spintec, mă, nenorocitule?!

Robert Șerban este scriitor, jurnalist și om de televiziune. Absolvent al Facultății de Construcții din Timișoara și al Facultății de Arte și Design din același oraș. Ca scriitor, a obținut numeroase premii și distincții, printre care: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994), Premiul revistei Observator cultural pentru cea mai bună carte de poezie (2006), Premiul revistei Orizont pentru poezie (2015), Premiul revistei Ateneu pentru poezie (2016), Premiul agentiadecarte.ro pentru poezie (2019). Este realizator și moderator al emisiunii de televiziune Piper pe limbă (Premiul SIMFEST 2011 la secțiunea talk-show), redactor al revistei Orizont și publicist comentator la Banatul Azi. Alte volume apărute la Editura Polirom: Scriitori la poliție (volum coordonat, 2016), Ascuns în transparență (împreună cu artistul vizual Pavel Vereș, 2017), Tata, eu glumesc serios! (împreună cu Tudor Șerban, 2018).