Dincolo de frontiere de Andreï Makine, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori francezi contemporani, în „Biblioteca Polirom” (fragment)

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Dincolo de frontiere de Andreï Makine, apăurt de curând în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză și note de Daniel Nicolescu. Carte publicată şi în ediţie digitală.
Andreï Makine a dezvăluit, spre stupefacţia generală, într-un interviu din 2011 pentru Le Figaro, că sub semnătura scriitorului Gabriel Osmonde se ascunde tot el. Sub propriul nume, încoronat de laurii premiului Goncourt în 1995, a publicat 18 volume, sub cel de-al doilea, doar patru. Romanul Dincolo de frontiere îi aduce pe cei doi între coperţile aceleiaşi cărţi, în care Osmonde devine personaj, mentor spiritual, mag şi călător prin interstiţiile lumii vizibile. Complexa arhitectură a volumului, sub arcadele căreia se intersectează nu doar măşti umane din toate azimuturile, ci şi ficţiuni diferite, ne poartă de la Paris la Bruxelles şi apoi într-o Abhazie edenică, unde sîntem pregătiţi să înţelegem rosturile celei de-a Treia Naşteri, Alternaşterea, adică supravieţuirea dincolo de identităţile noastre, biologică şi socială, şi chiar „dincolo de dispariţia noastră fizică”.
Fragment
„La Paris, găsesc pe robotul telefonului un mesaj de la Osmonde, cel dintâi de la plecarea sa. Vocea e gâfâită: „M‑am căţărat ca să am acoperire… Auzi torentul? Aici, în Colchida, astă‑seară e lună plină… Când mă gândesc la toate popoarele care au brăzdat aceste meleaguri: grecii, romanii, bizantinii…“. Se simte că această poveste tainică îl umple de exal‑ tare – valuri umane, o sarabandă de imperii dispărute… Sfârşitul mesajului e neclar, dar am prins esenţialul: a pus mâna pe un manuscris al lui Godbarsky în arhivele locale… Când vorbea cu Lynden, lui Osmonde îi plăcea să evoce aceste fluxuri şi refluxuri umane care îi uluiau pe contemporani şi care, după secole, s‑au topit în manejul repetitiv al Istoriei. „Bun, arabii au cucerit Spania. Însă vandalii se războiseră deja acolo. De altfel, civilizaţia mozarabă – Córdoba, Granada, Alhambra – e sublimă!“ Vivien obiecta: o cucerire ca pe vremuri n‑avea nici o legătură cu „trădarea elitelor care lasă hoardele etnice să năvălească în Europa“.Am găsit pe stick‑ul USB aceste discuţii în care Osmonde îl întreba pe Vivien: „Știi ce‑i lipseşte teoriei dumitale, Lynden? Viaţa! Cei care «năvălesc în Europa» vor doar să trăiască. Să strângă în braţe o femeie ţâţoasă şi cu curul mare, să se reproducă din belşug, să benchetu‑ iască cu un trib de coreligionari. Tovarăşilor dumitale le e silă de un astfel de mod de viaţă, dar ia pune‑te în locul unui «barbar». Sosind în Europa, descoperă o civilizaţie în care bărbaţii se pot căsători între ei la primărie, și în curând, desigur, chiar la biserică. În care un uriaş plug anal din plastic1 este proclamat «operă de artă». Gândeşte‑te la nedumerirea unui «barbar» care vede un european cumpărându‑i câinelui său nişte hrană pe care jumătate din copiii lumii ar înfuleca‑o ca să nu moară de foame! Ditamai şocul cultural, nu?“. Vivien riposta: şocul ăsta era pricinuit de politica metisajului impus! Osmonde părea să‑i dea dreptate: „Da… Melanjiştii ăştia îşi închipuie că, odată metisată, omenirea va trăi în pace. Războaiele civile, însă, sunt cele mai cumplite. De altfel, nu acesta e ultimul cuvânt al poveştii. Bine, să zicem că, mâine, metisajul planetar izbuteşte. Care va fi soarta acestui strălucitor Homo mixtus? Parcă văd: o maşinuţă, o muieruşcă (sau un bărbătuş) vegană în aşternut (alături de un căţeluş), doi plozi, urechile înfundate cu căştile telefonului, vacanţă pe o plajă infestată cu alge verzi, jurnalul TV – alegeri de tipul «aceeaşi Mărie cu altă pălărie», expoziţie de artă contemporană, doză zilnică de antirasism, campi‑ onat de fotbal, mici scandaluri familiale, divorţ, depresii, veleităţi intelectuale, adică romane şi filme despre viaţa asta, oleacă înfrumuseţată… Homo mixtus va învinge, însă pe o planetă în agonie. Bătrânul Lévi‑Strauss price‑ puse asta: «M‑am născut într‑o lume cu un miliard şi jumătate de locuitori. Și o părăsesc în momentul când a ajuns la şase miliarde»“. Și uite‑aşa, încet‑încet, Vivien avea să se elibereze de „bodogănelile lui de husar“, cum le numea.”

ANDREÏ MAKINE (n. 1957, Siberia) se numără printre cei mai apreciaţi scriitori francezi contemporani, după succesul răsunător al Testamentului francez (1995), distins cu Prix Goncourt, Prix Médicis şi Prix Goncourt des Lycéens. Scrise într-un stil sobru şi evocator inconfundabil, romanele sale au încîntat publicul cititor, fiind traduse în peste patruzeci de limbi. La Editura Polirom au mai apărut: Iubirea omenească, Pe vremea fluviului Amur, Testamentul francez, Crima Olgăi Arbelina, Pămîntul şi cerul lui Jacques Dorme, Femeia care aştepta, Recviem pentru Est, Viaţa unui bărbat necunoscut, Cartea scurtelor iubiri eterne, O femeie iubită, Patria locotenentului Schreiber, Arhipelagul altei vieţi.