Un fotograf și o jurnalistă de investigație vin într-o comună din Ardeal, lângă Cluj, ca să investigheze misterul dispariției unui sat întreg. Pur și simplu toți locuitorii unei mici așezări rurale și-au făcut bagajele și au dispărut în neant, soți, soții și copii, părăsindu-și subit animalele, casele și obiectele personale. Mai mult, cei care au încercat după aceea să-și însușească din bunurile lăsate de izbeliște s-au izbit de tot felul de întâmplări bizare, atunci când nu s-au îmbolnăvit sau chiar au murit. Din zisele martorilor (o babă, un preot, primarul, un cioban), ipotezele sunt multiple, de la contracte de muncă în străinătate (suntem după 1990, când tranziția favoriza orice minciună gogonată care promitea câștig imediat) până la poluare în masă de la o fabrică de săpun, blesteme neștiute sau crimă colectivă. În demersul lor profesional, cei doi jurnaliști nu caută doar rezolvarea misterului pe care nimeni nu-l rezolvase până la ei și pentru care erau așteptați cu mari speranțe înapoi, în redacție. Ei se descoperă pe ei înșiși, prinși deodată fie în raporturi prezente imprevizibile, fie în meandrele nedescâlcite ale propriului trecut, care mai de care mai întortocheate. În paralel cu acest fir narativ, e surprinsă ultima zi a uneia dintre familiile care au asumat destinul dispăruților, plecând spre nu se știe unde.

Acesta e subiectul ultimului roman al lui Cosmin Perța, Dispariția (Polirom, 2021), o poveste care concentrează nu doar dimensiunea fantastică a unui fapt cotidian neobișnuit, ci și starea de lucruri a unei lumi mobile, polimorfe, închise, o lume cu trasee repetitive sau blocate, din care oamenii vor, la un moment dat, să evadeze. Și cred că aceasta e interpretarea cea mai potrivită a parabolei narative pe care, sub forma unui text de nici 150 de pagini, ne-o propune un autor deloc străin de categoria supranaturalului. Căci nu poți îndura cu demnitate prea mult timp colcăiala unui loc în care aproape numai cei răi „înainte” au avut de câștigat „după”, unde libertatea de a spune adevărul suferă din plin ingerințele incompetenței și ale politicului, unde copiii sunt lăsați de părinți în grija altora pentru a câștiga mai mulți bani, iar răul, în ce are el mai întunecat, pare să prolifereze în cele mai necunoscute forme. Dar ce faci, ca om atât de ancorat în logica realului, când unul dintre interioarele părăsite te atrage iremediabil, după ce le-ai explorat fără prea multe răspunsuri? Ce faci când îți surâde unul dintre obiectele care au aparținut, cândva, celor dispăruți? Ce faci când te hotărăști, deodată, că vrei și tu o schimbare radicală în existența ta rutinată și fără viitor? Și ce faci când însăși identitatea ta cere o transformare fără întoarcere, când chiar misterul pe care-l investighezi te înghite, bucată cu bucată, fără să poți lăsa celorlalți vreun mesaj justificativ?

Nu totul e atât de anormal, în povestea lui Cosmin Perța, dimpotrivă. După lanțul de fapte ce culminează atât de neașteptat, realitatea pare să se reașeze în matcă purtând izul celor mai banale dintre întâmplări. „Dintre case, a ieșit în drum o găină. A cotcodăcit curioasă, pigulind câteva insecte, apoi a făcut o baie de praf printre vrăbiuțele care își ocupaseră deja locurile, iscând o zarvă grozavă. Totul era normal.” Și exact fiindcă totul era prea normal, oamenii au dorit să caute un „dincolo”, un „altceva”, ambele fac parte din lumea noastră, ni le-am dorit și noi de foarte multe ori – ceea ce șterge definitiv granițele dintre tipurile de normalități. Astfel, „teoria hodinei”, imaginată de unul dintre personaje, poate fi scrisă, în sfârșit, nu va fi în ea nimic complicat și de neînțeles. Orice obișnuință generează un aer alteritar, până la urmă, „totul se uită”, trebuie un pic de „hodină” pentru o eventuală trezire într-o lume pe care nici măcar n-am visat-o vreoodată.

(text apărut în ultimul număr al revistei „Convorbiri literare”)

Adrian G. Romila (n. 29.09.1974, Piatra-Neamț) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, și un doctorat în antropologie și folclor. A publicat cărțile: ”Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie” (Timpul, 2009), premiul pentru debut USR, Iaşi; ”De-a dragostea și drumul. Stații de lectură”, eseuri (Eikon, 2010); ”În drum spre sud. Roman de aventură” (Brumar, 2012), premiul USR Iași, nominalizat la Premiul Național de proză al ”Ziarului de Iași”, selectat cu un fragment în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, FILIT, 2013; ”Radio în zăpadă”, povestiri (Tracus Arte, 2014); ”Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării”, eseu (Cartea Românească, 2015); ”Mici schimbări în viață”, povestiri (Charmides, 2016); ”Zeppelin”, roman (Polirom, 2017), roman, premiat de USR sub titulatura ”Scriitorul lunii septembrie” și nominalizat la ”Scriitorul anului 2017”, Apocalipsis, roman, (Polirom, 2019), Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe, eseuri, (Junimea, 2020). A fost inclus cu o povestire în antologia de proză scurtă românească apăruă în limba sârbă sub titlul Antologija savremelne rumunske kratke proze. Ponoćni voz (Niu Libertatea, Pančevo, 2017), coordonată de Simona Lazarjan Popov. A fost contributor, cu câte un text, în antologiile Cartea copilăriilor (Polirom, 2016),Scriitori la poliție (Polirom, 2016) și Cum citesc bărbații cărțile femeilor (Polirom, 2017). Publică frecvent eseuri, povestiri și cronici literare în reviste ”pe hârtie” și pe internet. Este membru al Uniunnii Scriitorilor și al PEN Club România și este redactor la trimestrialul cultural ”Conta”, editat la Piatra-Neamț.