Editura Polirom vă oferă un fragment din volumul Bizantinii. Stat, religie și viață cotidiană în Imperiul Bizantin de Averil Cameron, colecția „Historia”, traducere de Sebastian Laurenţiu Nazâru şi Iulian Moga. Volumul va fi disponibil și în ediție digitală.

Considerat în general un succesor al lumii clasice, Imperiul Bizantin ține de prim-planul istoriei Europei, fiind și punctul de întîlnire dintre creștini și musulmani, de la primii arabi islamici din secolul al VI-lea pînă la turcii otomani din secolul al XV-lea. În lunga sa istorie, întinderea și contururile Imperiului Bizantin au trecut prin multe schimbări, iar lumea plurivalentă din perioada sa de final era foarte diferită de cea a Imperiului Roman de Răsărit la momentul întemeierii Constantinopolului, în secolul al IV-lea. Tensiunea dintre schimbare și continuitate în societatea bizantină, tranziția de la lumea antică spre cea medievală și rolul Bizanțului în istoria cruciadelor sînt cîteva dintre temele explorate în acest volum, evidențiind influența Imperiului Bizantin în Balcanii, bazinul mediteraneean și Orientul Mijlociu de astăzi.

„Bizantinii lui Averil Cameron marchează o bine-venită îndepărtare de majoritatea încercărilor anterioare de a caracteriza civilizația bizantină. Cartea se axează direct pe locuitorii Imperiului Bizantin, pe imaginea lor despre ei înșiși și cultura lor, precum și pe modul în care acestea s-au schimbat în timp. Rezultatul este o prezentare remarcabil de clară a bizantinilor, volumul contribuind semnificativ la o reașezare a Bizanțului în centrul tradiției istorice a Europei.” (Timothy E. Gregory)

Fragment

„Aprecierile moderne ale literaturii bizantine tind să fie marcat negative. Conform unei opinii recente, ea e „lipsită de umor, plictisitoare şi dogmatică”, iar Paul Speck, un specialist german în perioada bizantină târzie, a caracterizat mult lăudata „renaştere” literară din secolul al IX lea drept „suicid cultural”. O particularitate ciudată a studiului academic al Bizanţului este faptul că până şi unii dintre bizantinologi fac eforturi să şi denigreze obiectul de studiu, iar aprecierile asupra literaturii perioadei tind să fie mai ales negative. Nu este uşor să faci faţă acestei idei preconcepute dată fiind inaccesibilitatea literaturii bizantine pentru majoritatea oamenilor. Ostilitatea faţă de cultura bizantină durează de multă vreme. Ea se bazează pe doi factori: o comparaţie în detrimentul ei cu literatura clasică, împreună cu premisa că operele clasice sunt punctul de plecare potrivit pentru orice fel de evaluare a literaturii bizantine, precum şi aşteptările anacronice referitoare la activitatea literară dintr o societate medievală. Critica actuală nu prea reuşeşte să integreze importanţa deosebită acordată retoricii de către autorii bizantini şi influenţa sa profundă asupra scrierilor lor. Atunci când bizantinii sunt carcaterizaţi drept „snobi” în baza culturii elitei şi, de fapt, a propriilor lor opinii adesea exprimate, se ignoră sau nu se observă rolul funcţional al vieţii intelectuale şi al abilităţilor oratorice în această societate.
Putem cel puţin să încercăm să fim mai realişti în aprecierile noastre. Literatura elevată din Bizanţ a fost rodul unei societăţi care preţuia abilităţile retorice drept parte esenţială a pregătirii intelectuale a elitei, care includea şi înalte feţe bisericeşti. Persistenţa acestui ideal şi conştiinţa unui trecut intelectual măreţ cu rădăcini în Antichitatea clasică s au numărat printre principalele valori care au permis Bizanţului să se menţină atât de mult timp. Pe lângă producţia literară elevată a existat şi un volum impresionant de scrieri tehnice care includeau tratate pe teme militare şi de diplomaţie. În secolul al X lea, Constantin al VII lea Porfirogenetul a coordonat o amplă iniţiativă enciclopedică vizând compilarea unor fragmente din autori anteriori, concepută să acopere toate domeniile cunoaşterii umane. Influenţa retoricii se poate simţi în părţile de început din Cartea ceremoniilor şi Geoponika, fragmente despre agricultură, iar toate aceste lucrări trebuie abordate cu atenţie ca surse de informare; în definitiv, ele sunt compilaţii ale unor materiale scrise anterior, şi nu manuale moderne. Tot din jurul anului 1000 datează şi aşa numitul Suda, un imens lexicon grecesc, o combinaţie între dicţionar şi enciclopedie. Bizantinii nu pot fi învinovăţiţi pentru că pregătirea lor ştiinţifică se baza atât de mult pe Antichitatea clasică (deşi, într adevăr, tot de aici apăreau anumite probleme când aceasta părea să contrazică necesara mărturisire de credinţă ortodoxă) şi nu ar fi surprinzător dacă se simţeau superiori din punct de vedere cultural contemporanilor lor apuseni.”

Averil Cameron, profesor de istorie la University of Oxford, specializat în istoria bizantină şi a Antichităţii tîrzii. Este director al Oxford Centre for Byzantine Research şi preşedinte al Society for the Promotion of Byzantine Studies. Dintre lucrările publicate: Byzantine Matters (2014), Arguing it Out: Discussion in Twelfth Century Byzantium (2016), Dialogues and Debates from Late Antiquity to Late Byzantium (2017) şi Byzantine Christianity: A Very Brief History (2017).