Spinoza, filosoful cu o cultură și inteligență recunoscută de toată comunitatea, a fost excomunicat din rândul evreilor, în secolul XVII. Apoi opera să politică a fost interzisă de către creștini.

Vina lui a fost un ateism greu de contrazis. Și pe care nu voia să îl practice cu discreție. Împotriva liberului gânditor s-a dezlănțuit toată comunitatea evreiască, condusă de rabinii care îl formaseră pe tânărul Baruch, care ar fi trebuit să le urmeze în profesie.

Argumentele sale, conform cărora Thora și Biblia sunt o colecție de texte cu greșeli, cu multe incoerente și care nu probează deloc existența lui Dumnezeu, erau aproape imposibil de demontat. 

Necredința lui nu propunea decât o viață reglată de rațiune și de legile științei, inclusiv în viață politică.

Comunitatea evreiască din Amsterdamul epocii respective era foarte mulțumită că putea să își practice credința. Mulți dintre ei, inclusiv părinții lui Baruch, erau refugiați din zone unde evreii fuseseră persecutați și obligați să treacă la creștinism. Toleranța statului olandez era exemplară. Dar nu includea nici o simpatie pentru atei.

Necredința filosofului era foarte prost văzută în acest grup. Evreii trăiau în cartierul lor, în jurul sinagogilor, viață lor era organizată după ritualurile sfinte. Le era bine așa. Liniștea și ordinea le prindeau bine.

Spinoza a refuzat acest fel de viață. A fost excomunicat și a trebuit să plece din dintre ei. Inclusiv familiei sale i-a fost interzis să îl mai viziteze. Mai târziu, cartea în care și-a expus teoriile moral-politice a circulat clandestin, fără să fie semnată, și fost interzisă de statul olandez. Baruch a murit tânăr, într-o izolare teribilă.

A primit din partea unui profesor înțelept, singurul care nu l-a abandonat, un sfat inspirat din Epicur, și acela un ateist, după standardele moderne. Dar Epicur, la rândul sau profesor, le spunea discipolilor săi să nu tulbure comunitatea. Oricum cu ideilor lor nu ar fi schimbat-o, atunci era mai bine să nu devină motiv de confuzie și de suferință. Epicur îi învăța să nu se teamă de zei, simple idei fără putere asupra noastră. Dar în același timp să participe discret la marile procesiuni religioase, dacă prin acestea majoritatea populației își găsește liniștea.

Să nu fi motiv de tulburare pentru Celălalt. Este mai mult decât toleranță. O lecție care ne-ar folosi și nouă, astăzi, în lumea informațiilor care dezbină foarte repede.

Spinoza respinge însă acest sfat, considerând că are o datorie de a spune Adevărul. Comunitatea a reacționat violent, excomunicarea sa a fost o premieră.

Povestea aceasta se regăsește în romanul Problema Spinoza, de Irvin Yalom. O lectură încântătoare. Care reface, din puținele surse disponibile, viată lui Spinoza, misiune aproape imposibilă, întrucât filosoful a încercat să nu lase nici o urmă, în afara cărților sale.

Yalom tricotează cu fire de lână împrumutate din epocă și adaugă o poveste paralelă, din secolul XX, cu un antisemit militat, devenit oficial nazist, obsedat de evreul Spinoza. O parte de ficțiune memorabil construită.  

Ar fi trebuit Spinoza să accepte sfatul, de peste secole, al lui Epicur?

Ciprian Apetrei este profesor de filosofie și jurnalist, stabilit în Franța. Ca orice ploieștean, este pasionat de politică. Colaborează cu mai multe publicații din România. Fondator al platformelor independende de jurnalism Marginalia și RoZoom Press. Este autorul volumului de povestiri L’Homme à sa fenêtre. Iubitor de fotografie.